Adrian Răileanu:"Iepurele Mizantrop nu are certitudini"
0Vineri, 31 ianuarie, Mircea Vasilescu i-a avut ca invitaţi, la Adevărul Live, pe Adrian şi Mădălina Răileanu, creatorii Iepurelui Mizantrop, care a cucerit pe Facebook un public numeros şi fidel. De curând, Iepurele Mizantrop a ieşit din mediul online şi a ajuns într-o carte apărută la Editura Humanitas, "Breaking the News. Mic atlas de realităţi".
INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live
Dincolo de papion şi de privirea sa aparent dezabuzată, acest “personaj fictiv”,
Iepurele Mizantrop, începe să facă parte din viaţa cotidiană a tot mai multor oameni: evenimentele politice şi sociale îşi găsesc explicaţii şi comentarii scurte, în formă grafică, şi ne ajută să înţelegem, din alt unghi, ce ni se întîmplă.
Moderatorul Mircea Vasilescu a discutat cu cei doi creatori nu doar despre personajul pe care l-au creat, ci şi despre lumea care ne înconjoară, despre problemele omului obişnuit, confruntat cu o avalanşă de informaţii pe care nu are totdeauna timp şi chef să le “aprofundeze”.
Fără să-şi propună neapărat acest lucru, Adrian şi Mădălina Răileanu intră într-o bogată tradiţie a graficii de presă (chiar dacă acum presa s-a mutat în bună măsură online...): un desen şi un personaj emblematic pot surprinde, direct şi la obiect, întrebările esenţiale despre faptele zilei.
De curând, Iepurele Mizantrop a ieşit din mediul online şi a ajuns într-o carte apărută la Editura Humanitas- "Breaking the News. Mic atlas de realităţi".
"Ştiu că, de foarte multe ori, vă simţiţi derutaţi şi confuzi în faţa ciudăţeniilor universului cotidian. De multe ori, de foarte multe ori, priviţi lucrurile, oamenii, faptele şi nu reuşiţi să le înţelegeţi contemporaneitatea.
Sunt foarte multe întâmplări care par a veni dintr-un trecut pe care îl credeaţi uitat, aşa cum sunt rasismul, sclavagismul, partidele comuniste sau fumatul, sau care vă sunt complet străine, picate parcă din fanteziile futuriste ale scriitorilor science-fiction din Republica Dominicană: veganismul, prinţul Henry, mişcarea Femen, ochelarii Google sau Dan Puric.
Pentru dumneavoastră, pentru o mai bună înţelegere a lumii şi pentru liniştea mea, am luat hotărârea de a explica pe scurt cine şi ce sunt aceste bizarerii care ne trăiesc", spun autorii în cartea "Breaking the News. Mic atlas de realităţi".
"Oamenii de pe Facebook sunt motorul animalului nostru (...) Iepurele mizantrop nu are certitudini", a declarat Adrian Răileanu.