Adevăruri de altădată: Criza de public
0
Să chemăm la teatru un public nou, virgin. Publicul de azi nu-i al nostru: numai noi suntem ai lui, uneltele desfătării lui. Şi nimic mai mult.
Îi aducem toată gratitudinea noastră, fiindcă, de bine de rău, vine la teatru. Nu e vina lui că ceilalţi se abţin. Nu e vina lui că, fiind mereu acelaş, a văzut prea mult teatru, ne cunoaşte prea mult şi nu-i mai spunem nimic. Să amestecăm aceste câteva mii de amatori blazaţi cu zecile de mii de spectatori inediţi, pentru cari suntem inediţi şi cari să creadă în noi, fiindcă şi noi credem în sensibilitatea lor virgină, în entuziasmul şi iluminarea lor.
Fără participarea sălii, oamenii de pe scenă devin automate. Daţi-ne freamătul vostru, ca să putem fremăta. Daţi-ne încrederea voastră statornică şi nu vă vom înşela. Vom face din ce în ce mai bine. Fiindcă azi suntem descurajaţi. Am pierdut încrederea în noi. N'avem cine să ne urmeze.
Nu există autor sau actor român care să se poată lăuda cu un public al lui. Nu admiratorii platonici, cari te felicită la colţuri de stradă, ci câteva mii din zecile şi sutele de mii cari te-au aplaudat şi cari să vie cu încredere, să se împărtăşească din ultimul dumitale freamăt: piesă sau rol. Ai jucat sau ai fost jucat de sute şi de mii de ori. Ai arătat, în fiecare an, cu fiecare manifestare de artă, că nu te-ai veştejit, că meriţi să ţi se consacre o seară. Ei bine, nu vei găsi zece oameni cari, înainte de premieră, să cumpere bilete pentru al doilea spectacol.
Fiecare aşteaptă să vadă „cum a fost", dacă nu cumva snobii primelor reprezentaţii s'au păcălit. În România, nu există credit. Trebuie să dovedeşti mereu că eşti om cinstit sau, în artă, că nu te-ai cretinizat brusc. Dacă Tony Bulandra ar anunţa că joacă pe „Oedipus" al lui Sofocle sau un rol prestigios din repertoriul modern, credeţi că sala va fi vândută dinainte pentru câteva reprezentaţii de dragul interpretului?
(articol publicat de Victor Eftimiu în „Adevărul" 1935)