Reacția USR la acuzațiile CSM: „Apare un risc real de abuz de putere și de cenzură”
0USR a reacționat după decizia Secției pentru judecători a CSM, care a vorbit despre un „atac fără precedent la adresa independenței justiției”, susținând că includerea politicienilor, jurnaliștilor și organizațiilor civice în acest context poate crea un precedent periculos și poate duce la riscuri de cenzură.

Potrivit USR, reacția a apărut în urma hotărârii CSM, Secția pentru judecători, care reclamă existența unui „atac fără precedent la adresa independenței justiției”.
„Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a publicat astăzi o hotărâre în care nominalizează partide politice, politicieni, jurnaliști, publicații și organizații civice drept autori ai unei campanii de decredibilizare a justiției. Printre cei vizați se numără și USR, ca partid și prin reprezentanți ai săi. Unele persoane din afara partidului au fost categorizate fals USR, ca și cum apropierea unor poziții publice ar fi dovadă suficientă pentru apartenență politică. Luăm act cu mare îngrijorare de acest demers. Nu pentru că ne temem de un punct de vedere critic, ci pentru că gestul în sine ridică întrebări serioase - și pe formă, și pe fond”, scrie în documentul publicat miercuri seara de USR.
În comunicat mai scrie că „USR a apărat independența justiției de la înființare” și că „parlamentarii noștri din primul mandat s-au opus, cu toate mijloacele constituționale, legilor Dragnea care urmăreau subordonarea politică a magistraților.”
Reprezentanții USR vorbesc despre o „ironie absurdă” și de un „risc real de abuz de putere și de cenzură”.
„Că USR se găsește acum pe o listă a dușmanilor justiției este, în cel mai bun caz, o ironie absurdă. În cel mai rău caz, este un semnal de alarmă asupra stării democrației. Dreptul la opinie al politicienilor este garantat constituțional. La fel și libertatea presei și dreptul la liberă exprimare al organizațiilor civice și al oricărui cetățean. Iar buna funcționare a justiției este o chestiune de interes public, supusă dezbaterii. Când o instituție cu autoritate în cadrul puterii judecătorești se poziționează împotriva tuturor celor care exprimă opinii critice, indiferent de fondul acelor opinii, și califică drept campanie exercițiul democratic al dezbaterii publice, apare un risc real de abuz de putere și de cenzură”, mai scrie în comunicat.
La final, USR solicită o dezbatere publică serioasă și avertizează că „o hotărâre care împarte presa în bună și rea, care nominalizează politicieni și partide, jurnaliști și redacții într-o listă a dușmanilor justiției, depășește limitele apărării legitime”.
Secţia pentru judecători din CSM a transmis că a constatat existenţa unui atac fără precedent la adresa independenţei justiţiei şi a decis apărarea independenţei judecătorilor. Concluzia este susținută de marea majoritate a judecătorilor din România.























































