A murit cineastul Jean-Marie Straub, artizanul unui cinematograf neconformist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean-Marie Straub, artizan, începând din anii 1960, al unui cinematograf angajat şi neconformist, a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani în locuinţa sa din Rolle, Elveţia, a anunţat duminică Cinématheque Suisse, transmite AFP.

Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

„Am vorbit cu doamna Straub (ultima soţie a cineastului) în această după-amiază; el a murit la ora şase în această dimineaţă, la domiciliul său din Rolle", a declarat pentru AFP Christophe Bolli, responsabil cu comunicarea în cadrul Cinématheque Suisse, confirmând informaţiile publicate de ziarul francez Le Monde.

„Am fost foarte, foarte apropiaţi. El ne-a donat filmele sale", a precizat Bolli adăugând că Straub „a fost vecin cu Jean-Luc Godard, la rândul său foarte apropiat cinematecii".

"Cinématheque Suisse i-a adus omagii lui Straub, (a realizat) numeroase proiecţii cu el, iar apoi el a venit mult mai des între 2018 şi 2019", a mărturisit Christophe Bolli.

După aceea, starea lui de sănătate s-a deteriorat. Au trecut doi ani de când l-am văzut la noi", a precizat el.Evocând cariera lui Jean-Marie Straub trebuie amintit cuplul de regizori Jean-Marie Straub / Daniele Huillet, fosta sa parteneră, pe care a cunoscut-o în 1954.

Cei doi creatori au contestat tiparele narative şi estetice tradiţionale. Daniele Huillet a încetat din viaţă în urma unui cancer la vârsta de 70 de ani, în octombrie 2006.

 Premiul Leopardul de Onoare

În 2017, Jean-Marie Straub a primit premiul Leopardul de Onoare la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno pentru întreaga sa activitate.Născut la 8 ianuarie 1933 la Metz (Franţa), Jean-Marie Straub a început prin a fi asistent al unor mari cineaşti precum Jean Renoir, Abel Gance, Jacques Rivette sau Robert Bresson.

A fugit din Franţa în timpul Războiului din Algeria

A devenit apoi apropiat de grupul format din Jacques Rivette, François Truffaut şi Jean-Luc Godard, viitori purtători de stindard ai Noului Val. El a fugit din Franţa în timpul Războiului din Algeria găsindu-şi refugiul în Germania, unde cuplul Straub/Huillet a realizat un scurtmetraj, "Machorka-Muff" (1962).

Bazele stilului intransigent al acestui duo de regizori au fost puse în 1967 cu lungmetrajul "Chronique d'Anna Magdalena Bach".

Îţi mulţumim, Jean-Marie, pentru generozitatea ta şi pentru viziunea ta clară asupra lumii, care este foarte actuală. Vom veghea asupra moştenirii tale şi o vom face să strălucească", a scris Frédéric Maire, directorul Cinématheque Suisse, pe site-ul instituţiei.  

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite