A avut Isus un frate geamăn? „Acestea sunt cuvintele secrete ale lui Isus cel viu, iar geamănul, Iuda Toma, le-a pus în scris”

Isus FOTO SHUTTERSTOCK

În 1897, doi arheologi britanici făceau săpături la Oxyrhynchus, Egipt, când un băiat a descoperit un fragment de papirus ce conţinea spuse ale lui Isus în limba greacă. Ziarele au titrat despre o nouă evanghelie creştină timpurie, anterior necunoscută. Ulterior, alte versiuni ale textului vor fi adunate în Evanghelia lui Toma, relatează Daily Beast.

Dar acest prim text este deosebit prin prisma primelor rânduri: „Acestea sunt cuvintele secrete ale lui Isus cel viu, iar geamănul, Iuda Toma, le-a pus în scris”.

E posibil ca Isus să fi avut un frate geamăn?

Idea este una destul de timpurie. Deşi la începuturile bisericii circulau mai multe versiuni ale cărţii, Evanghelia lui Toma este datată între 60 şi 140 d.Hr adică contemporană cu evangheliile canonice. Referinţele la geamăn abundă: apostolul este numit Didim Iuda Toma, în măsura în care atât Didim, cât şi Toma înseamnă geamăn, în limba greacă, respectiv aramaică. Numele scribului este Iuda, dar scena îl înfăţişează pe Isus dictând revelaţii speciale geamănului său.

Discursul despre geamăn se găseşte şi în alte texte creştine, nu doar în acesta „pierdut”, scrie Daily Beast. Potrivit lui Charles Stang, profesor la Harvard Divinity School, în Evanghelia lui Ioan apostolul Toma e numit Geamănul (dydimos) în trei locuri diferite fără a explica însă ce vrea să spună Isus.

Stang a explicat că unii din primii creştini înţelegeau prin asta că Toma era unul  din fraţii lui Isus şi „din motive necunoscute, îl criticau pe fratele lui Isus, Iuda” (care nu e Iuda Iscariotul care l-a trădat pe Isus).

Creştinii ortodocşi neagă faptul că Isus ar fi avut fraţi şi cu atât mai puţin unul geamăn, dar există şi o variantă antică de creştinism bazată pe credinţa că Iuda Toma avea o relaţie specială cu Isus. Aceşti creştini din Orientul Mijlociu îşi trasau originile la Toma. Există mai multe texte atribuie lui Toma între care Evanghelia, Cartea lui Toma şi un text apocrif numit Faptele lui Toma, despre activităţile misionare de după înviere. Toma este vândut ca sclav de Isus şi se foloseşte de abilităţile sale de tâmplar în călătoriile ale spre Est până în India.

În domeniul divin însă nu e vorba de gemeni biologici ci de ceva mult mai subtil şi important. 

„Pare că în acest caz nu e vorba de despre un geamăn fizic, concret ci este denumită un gen de relaţie spirituală între Isus Şi Toma”, spune Stang.

Specialistul argumentează într-una din cărţile sale despre acest subiect că noţiunea de Iuda Toma ca fiind un geamăn a lui Isus este un concept filosofic mai profund, şi anume acela de dublu divin - idea că suntem mai mult decât sinele nostru individual. Mai există un sine divin care subzistă pe alt tărâm decât cel fizic dar care poate fi descoperit. Acest dublu poate fi descris în mai multe feluri - geamăn, companion, alter-ego.

Platon l-a numit daimon.- o entitate „divină sau spirituală” care a apărut în copilărie şi care era îl oprea de la acţiuni necugetate. 

Ideea de dublu divin apare şi în alte tradiţii religioase înrudite. Profetul Mani care a trăit în secolul 3 şi a fondat maniheismul (religie dualistă din Orientul Apropiat potrivit căreia lumea e guvernată de principiile binelui şi răului) a avut o întâlnire spirituală cu geamănul pe când avea 12 ani. El îşi descrie geamănul ca „pe cea mai frumoasă şi minunată imagine în oglindă a mea”. Revelaţia a venit de o fiinţă angelică nimită geamăn în sensul de companion care la împlinirea vârstei de 24 de ani a venit la el să-l anunţe că a venit vremea să devină profet. Mani a fondat o religie care s-a răspândit de-a lungul Imperiului Roman până în Persia şi China.

Noţiunea de dublu divin nu este însă rezervată apostolilor, fondatorilor de religii şi filosofilor ci, explică Stanger, Evanghelia lui Toma prezintă o relaţie între Toma şi Isus ca accesibilă oricărui om care devine capabil să interpreteze corect secretele textului.

„Pentru mine, dovada furnizată de Iuda Toma Geamănul lui Isus în creştinismul timpuriu indică spre un tipar mai cuprinzător în religiile antice pe care îl numesc dublul divin, adică credinţa că fiecare persoană are o pereche divină, un geamăn sau alter-ego. A-ţi întâlni dublul divin înseamnă să apuci pe o cale a deificării pentru te transforma într-o fiinţă divină sau chiar un zeu”.

Subliniind că nu este o interpretare general acceptată a Evangheliei lui Toma, Stang trimite la experienţele cititorilor de literatură religioasă care au desluşit acelaşi concept în alte tradiţii:„Devii simultan sine propriu şi Isus viu, unul şi doi, un dublu divin”, adică eşti divin întrucât Isus este sinele tău interior; trezeşte-l la viaţă şi poţi trăi o viaţă divină fără a cunoaşte moartea”.