Creatorul celor mai tari jocuri video din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Dociu (49 de ani), fost profesor de artă în Cluj, este cel care a realizat grafica la jocuri pe calculator celebre, ca Need for Speed, Guild Wars sau FIFA. „Lucrăm şi patru ani la un proiect“, dezvăluie el. Românul a devenit unul dintre cei mai renumiţi designeri de jocuri pe calculator din lume, fiind prezent în celebra revistă „Best 200 Illustrators Worldwide“.

Viaţa lui Daniel Dociu a fost, în ultimii 20 de ani, parcă luată dintr-un scenariu de film american: de la lingură de lemn, a ajuns să fie cel mai cunoscut creator român de jocuri la nivel mondial. Povestea clujeanului începe cu câteva luni înainte de Revoluţie şi continuă pe tărâmul de peste Ocean până în ziua de azi.

Daniel Dociu a scăpat de comunismul din România în vara lui '89, cu ajutorul unei vize de turist în Grecia. Deşi a fost şef de promoţie pe ţară în 1982, când a absolvit actuala Universitate de Artă şi Design „Ion Andreescu" din Cluj-Napoca, devenind mai apoi lector universitar, bărbatul şi-a dorit să plece.

Citiţi şi: „A fost visul meu. Peste  10 ani mă văd tot la Microsoft“

Acum lucrează în SUA într-o industrie la fel de mare ca cea a filmelor: cea a jocurilor video. El este art director de peste 15 ani, în companii care produc jocuri precum Need for Speed, Fifa, James Bond sau Guild Wars. Clujeanul locuieşte acum cu familia în Redmond, Washington.

Guild wars, jocul cu lumi extraterestre

Daniel Dociu face parte, din 2009, din elita designerilor de jocuri video. El a fost inclus în ediţia 2009-2010 a revistei „Best 200 Illustrators Worldwide", văzută de graficienii de jocuri video din întreaga lume ca pe un campionat mondial în domeniu. Graficienii ce apar în acest top au câştigat echivalentul Oscarurilor din industria filmului. În acest an a fost din nou nominalizat cu mai multe lucrări în această publicaţie.

În prezent, Daniel Dociu este Chief Art Director la ArenaNet, divizia nord-americană a NCSoft, companie de jocuri video, cu sediul în Coreea de Sud care a dezvoltat mai multe jocuri de top, printre care şi Lineage. Clujeanul a fost „responsabil" de succesul imens al jocului de strategie Guild Wars 2, care nu a fost lansat încă, dar a fost notat pentru grafica sa aproape cu nota maximă, 9,2 din 10, într-un review al prestigioasei reviste americane „GameSpot", specializată în jocuri video.

Publicaţia a notat că grafica realizată de Dociu şi echipa pe care o coordonează este „fenomenală" şi a apreciat „bogăţia detaliilor şi gigantismul şocant" al universului imaginat. Jocul este, de departe, şi preferatul lui Dociu, clujeanul punând la bătatie circa patru ani din viaţă şi mult suflet în crearea lumii ireale prezentate aici. „N-am avut niciodată niciun fel de greutăţi în a-mi imagina lumile din jocuri. Mă documentez, citesc istorie, geografie şi astfel îmi fac o viziune pentru joc", a spus graficianul.

 „De la bun început am învăţat să lucrez pe PC, dar până azi o parte dintre lucrări sunt realizate prin tehnici tradiţionale. E o combinaţie între tradiţional şi manipulare digitală. În ultimul timp lucrez aproape exclusiv pe PC, dar când am timp îmi place să mă întorc la tehnici tradiţionale", descrie Daniel.

Un joc - Buget de 80 de milioane de dolari

Fotografiile cu peisaje fantastice sunt din jocul Guild Wars, imagini care l-au propulsat pe clujean printre primii 200 de graficieni de jocuri din lume Fotografii: ArenaNet



Activitatea lui Dociu nu e doar grafica unui joc. El coordonează, de asemenea, şi o echipă de circa 90 de artişti grafici cu experienţă. „Pentru un proiect, de exemplu, lucrăm circa 4-5 ani. Cu programatori şi designeri, echipa se ridică la peste 200 de oameni. Bugetul pentru un joc de calibru se învârte la 70-80 de milioane de dolari, unele au trecut deja suta. E o investiţie uriaşă şi există multă presiune din partea publisherului să reuşeşti, deoarece trebuie să ai un succes comercial deosebit să recuperezi suma", a precizat designerul.

Bugetele jocurilor video sunt impresionante, ajungând să depăşească sumele investite chiar în filme.  Dociu a precizat că cel mai scump joc video creat a avut un buget de 300 de milioane de dolari, la fel ca şi cel mai scump film - Avatar. Clujeanul a precizat că nu poate dezvălui numele jocului, informaţia fiind confidenţială.

Pe de altă parte, în cazul jocurilor de genul Need for Speed sau FIFA, publisherul are nevoie de licenţe pentru orice, spune Dociu, respectiv aprobări din partea companiilor producătoare de maşini prezente în joc, ori a fotbaliştilor sau a stadioanelor. „Jocurile intră atât de mult în detalii încât un stadion realizat în FIFA ţine cont şi de numărul real de scaune existente.

De asemenea, şi cartierele din jur sunt realizate aproape perfect", povesteşte clujeanul. Designerii se ghidează după schiţele sau hărţile reale ale obiectivelor pe care le realizează. În cazul personajelor, de exemplu a jucătorilor din celebrul joc de fotbal FIFA, Daniel spune că în anii '90 aceştia erau realizaţi cu ajutorul pozelor, însă mai nou se foloseşte o tehnologie cu senzori montaţi pe corpul fotbaliştilor într-un studio, care permite realizarea modelului 3D al jucătorului.

Portofoliu

image



Clujeanul a lucrat, pe rând, în mai multe companii dezvoltatoare de jocuri, atât pentru calculator cât şi pentru PlayStation, xBox, Nintendo sau GameBoy. Până să ajungă la ArenaNet, Daniel Dociu a lucrat la Electronic Arts (EA), unde a fost art director. EA e cea mai mare companie dezvoltatoare de jocuri din lume şi are un birou până şi la Bucureşti.

Printre celebrele jocuri realizate de EA se află FIFA, James Bond, Harry Potter, The Lord of the Rings, Medal of Honor, Need for Speed, NBA Live sau The Sims. Românul a fost art director şi la Zipper Interactive, care a dezvoltat Top Gun sau Crimson Skies, iar în primii ani la Square, care a produs jocurile Final Fantasy.

Daniel Dociu: „Am prins rădăcini în SUA"

image

Românul conduce echipe de grafică video din 1993  Foto: Arhivă personală

Înainte de Revoluţie, clujeanul a „evadat" din oraşul natal împreună cu soţia sa în Grecia, dar au fost obligaţi să-şi lase cei doi copii acasă ca „garanţie", dar pe care i-a adus lângă el câteva luni mai târziu. La câteva zile, însă, după ce au călcat pe ţărmul Mării Egee, Daniel a rămas fără bani, după ce a fost prădat, culmea, de nişte români.

Clujeanul a început să bată din uşă în uşă pentru a-şi găsi de lucru, iar cu puţin noroc, calea i-a fost deschisă de un australian, care l-a angajat pe o poziţie de grafician. „În Grecia am lucrat ce am găsit, pe ici, pe colo. Am luat-o absolut de la zero. Am rămas lefter. Am avut mult noroc pentru că la prima uşă la care am bătut era un director australian grafician, un om extraordinar. M-a angajat pe loc", spune Dociu.

Câteva luni mai târziu, în 1990, cu ajutorul firmei la care lucra, Dociu a fost repartizat în SUA la o mică firmă de design. Şi-a luat soţia şi cei doi copii şi au zburat pe continentul american. „Am fost repartizat într-un orăşel mic din statul Idaho şi a fost un şoc cultural mare de tot. Nevasta a plâns trei zile, era zăpada până la genunchi, bătea viscolul şi eu eram singurul om din oraş care umbla pe jos. De fapt, mai era unul, care era orb", îşi aminteşte clujeanul.

„Am pornit de la lingură"

Aici, a lucrat ca art director la o agenţie mică de publicitate, timp de şase luni, după care a fost angajat doi ani în industria jucăriilor, ca designer industrial.

„Am aflat de industria jocurilor video în 1993, iar de atunci conduc mereu echipele de graficieni care participă la dezvoltarea acestor jocuri. Când am ajuns aici cu soţia şi cei doi copii nu aveam absolut nimic. Am început de la lingura de lemn, ca să zic aşa, de jos. Eram foarte hotărât să găsesc o cale pentru cariera mea, care îmi va permite să-mi întreţin familia. Jocurile electronice erau la început şi promiteau să fie o industrie care înfloreşte şi se dezvoltă rapid", a povestit designerul.

Ei locuiesc în Redmond, Washington. „Acum, după 20 de ani, e singurul lucru pe care pot să-l fac bine. Deja cunosc industria bine, tehnologiile, mă simt ca acasă şi am prins rădăcini în SUA", a adăugat el.

image
image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite