Cel mai urât câine din lume-Ştiri pe scurt
0O italiancă din Torino a fost rănită de explozia propriului telefon mobil în timp ce încerca să facă o fotografie de vacanţă, peste 300 de pisici care trebuiau să ajungă în restaurantele din provincia chineză Guangdong au fost returnate proprietarilor, un câine boxer, cu dinţii de jos proeminenţi, a fost desemnat ca fiind cel mai urât din lume şi şapte pensionari din Marea Britanie au fost împiedicaţi să-şi bea cafeau
Rănită de explozia telefonului
O italiancă din Torino a fost rănită de explozia propriului telefon mobil în timp ce încerca să facă o fotografie de vacanţă. Ea se afla în vacanţă în Calabria, în sudul Italiei, şi a vrut să facă o fotografie pentru a o trimite prietenilor prin intermediul unui MMS. Imediat după realizarea pozei, telefonul a explodat, rănind-o în zona sânului şi a abdomenului.
Pisici salvate din restaurante
Peste 300 de pisici care trebuiau să ajungă în restaurantele din provincia chineză Guangdong au fost returnate proprietarilor sau au fost adoptate după intervenţia unui grup de voluntari. Aceştia au găsit 22 de cuşti din bambus pline cu pisici. Restaurantele din China oferă pentru fiecare exemplar 50 de yuani, echivalentul a 5,2 euro.
Cel mai urât câine din lume
Un câine boxer, cu dinţii de jos proeminenţi, a fost desemnat ca fiind cel mai urât din lume . Pabst, o corcitură de boxer şi altă rasă, a câştigat concursul anual „Cel mai urât câine din lume“ ce a avut loc în California. Câinele are o cicatrice mare pe burtă, căpătată în urma unui incendiu, şi ghiare care cresc în direcţii ciudate. Stăpânul animalului a primt un premiu de 1.000 de lire sterline (1.176 de euro).
Lăsaţi fără cafeaua de dimineaţă
Şapte pensionari din Marea Britanie au fost împiedicaţi să-şi bea cafeaua de dimineaţă la o bibliotecă publică din cauză că ar putea vărsa băutura fierbinte pe copii. Bătrânii obişnuiau să-şi bea cafeaua în aceast loc în fiecare joi, de mai bine de patru ani. Oficialii consiliului local din Eye, Cambridgeshire, au decis că aceştia ar putea constitui un pericol pentru copiii de creşă care se aflau în bibliotecă.























































