Cel mai ghinionist burlac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larry Greenfield se chinuie de 12 ani să-şi găsească o parteneră de viaţă
Larry Greenfield se chinuie de 12 ani să-şi găsească o parteneră de viaţă

Americanul Larry Greenfield (47 de ani), din New York, este multimilionar în dolari, necăsătorit şi, foarte important, nu este deloc zgârcit. Totuşi, în ciuda tuturor acestor calităţi, Larry nu reuşeşte să-şi găsească o parteneră de viaţă, scrie „The New York Post“.

În ultimii 12 ani, bărbatul a plătit pentru serviciile mai multor agenţii matrimoniale peste 65.000 de dolari (50.000 de euro) şi a fost la cel puţin 250 de întâlniri cu domnişoare necăsătorite, dar degeaba – nu a reuşit să-şi găsească o soţie. 
Larry Greenfield susţine că este cel mai ghinionist burlac din lume, iar eforturile sale fără rezultat din ultimul deceniu par să-i dea dreptate. Însă câteva din femeile cu care acesta s-a întâlnit sunt de părere că multimilionarul este foarte cusurgiu. „El este cel care îşi alege partenerele de întâlnire în funcţie de fotografii şi informaţiile de profil şi tot el este cel care, la sfârşit, se declară nemulţumit“, a declarat Maureen Tara Nelson, una din femeile pe care Larry le-a invitat la cină.

„Nu sunt un băiat rău“

Jurnaliştii de la „The New York Post“ par să fie şi ei de acord cu faptul că Larry Greenfield este cam năzuros când vine vorba de o potenţială parteneră de viaţă. În primul rând, pretenţiile multimilionarului sunt foarte precise: femeia ideală trebuie să fie slabă, evreică, amuzantă şi supusă. „El crede că, dacă e bogat, poate avea o femeie frumoasă, dar nu realizează că, în New York, femeile frumoase sunt şi ele bogate“, a mai spus Maureen Tara Nelson.
De partea cealaltă, Larry Greenfield susţine că este bărbatul ideal care caută doar dragoste, dar femeile sunt prea oarbe ca să-l observe. „Mi-aş da toată averea pentru o căsuţă cu gard alb, o soţie, doi copii şi un câine. Nu sunt un băiat rău, n-am încălcat niciodată legea. Dar căutarea asta îndelungată după o parteneră este atât de frustrantă“, a conchis Greenfield.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite