Ce şanse ai la Loto: sfaturile jucătorului care a câştigat de şapte ori la Loterie
0Ce şanse ai la Loto. Richard Lustig, americanul care a reuşit să câştige de şapte ori la loterie şi autor al cărţii „Learn How To Increase Your Chances of Winning The Lottery" (Învaţă cum să-ţi creşti şansele de câştig la Loterie) a oferit pentru postul de televiziune CBC câteva sfaturi din propria experienţă pentru cei care speră să dea lovitura la Loto.
Richard Lustig a declarat că joacă la Loto de peste 25 de ani aproape în fiecare zi, în ciuda faptului că în ultimii ani nu a mai câştigat sume foarte mari, ultimul câştig important fiind de aproape 100.000 de dolari.
Ce şanse ai la Loto: Joacă mereu cu aceleaşi numere norocoase
Americanul este de părere că o metodă foarte bună pentru a-ţi creşte şansele la Loto este să alegi de fiecare dată cifre care înseamnă ceva pentru tine sau pe care le foloseşti de obicei, în loc să mergeţi de fiecare dată pe alte numere. „Nu contează cum alegi numerele cu care joci, important este ca după ce te stabileşti la cel mult zece seturi de numere norocoase să faci câteva cercetări ca să vezi dacă numerele au mai fost câştigătoare", este una dintre regulile care l-au ajutat să câştige. Studii realizate în acest sens arată că aşa ai cele mai mari şanse de câştig, afirmă Lustig.

FOTO cinicosdesinope.com
„Nu există o metodă magică pentru a alege numerele respective, le alegi pur si simplu, chiar dacă oamenii mă întreabă în fiecare zi cum să facă acest lucru“, a dezvăluit Lustig încă unul dintre obiceiurile sale de jucător la Loto. Jucătorul american este de părere că este esenţial să alegi aceleaşi numere în mod regulat, chiar dacă pierzi, pentru că această constanţă îţi oferă mai multe şanse la următoarea extragere.
Lustig mai crede că un alt detaliu important atunci când joci la Loto este să-şi stabileşti un buget pe care să ţi-l poţi permite în mod regulat şi să nu-l depăşeşti. „Nu vă lăsaţi atraşi de febra loteriei şi nu începeţi să cheltuiţi pe bilete mai mult decât este cazul. Ţineţi minte un lucru: dacă există un câştigător duminică noaptea, vor exista milioane de persoane care au pierdut şi nu este bine să vă regăsiţi printre cei care regretă amarnic faptul că au investit în acest joc mai mult decât şi-ar fi dorit sau şi-ar fi permis să piardă.“
Ce şanse ai la Loto: joacă mai rar, dar cumpără mai multe bilete
- Cumpără mai mult de un bilet sau un bilet cu mai multe variante. Cu cât sunt cumpărate mai multe bilete, cu atât cresc şansele de a câştiga, dacă ţinem cont că, de regulă, şansele de câştig sunt foarte mici.
- O altă variantă este să intri într-un grup care joacă la Loto, fie că este format din colegii de la birou sau împreună cu prietenii tăi buni etc. Chiar dacă în cazul unui câştig suma va fi mai mică, pentru că se va împărţi la mai multe persoane, şansele de câştig vor fi mai mari.
- Joacă mai rar, dar cumpără mai multe bilete. Adică în loc să cumperi un bilet în fiecare săptămână, strânge banii ca să cumperi mai multe bilete sau mai multe variante în momentul în care jackpotul ajunge la sume mari de bani.