Cateva familii din Abrud, terorizate de ruinele unei biserici unitariene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

In centrul Abrudului poti vedea o cladire impresionanta ce pare sa fi fost, candva, o biserica. Dupa ce o privesti de aproape, te apuca groaza: acoperisul si zidurile sunt surpate, iar turla, la peste

In centrul Abrudului poti vedea o cladire impresionanta ce pare sa fi fost, candva, o biserica. Dupa ce o privesti de aproape, te apuca groaza: acoperisul si zidurile sunt surpate, iar turla, la peste 10 metri inaltime se tine ca prin minune. Localnicii spun ca acum mai bine de doua sute de ani a fost inaltata ca biserica unitariana. Dupa '45 a fost transformata in depozit de mobila. Prin 1991 intreprinderea care aproviziona depozitul s-a inchis si cladirea a ramas complet pustie. Acum cativa ani, intr-o iarna grea, acoperisul s-a prabusit sub greutatea zapezii. Noroc ca sindrila si grinzile au cazut inauntrul cladirii. De atunci, din ziduri continua sa se desprinda caramizi. Vecinii fostei biserici traiesc un cosmar. "In fiecare zi pica bolovani peste cotetul de gaini, peste cusca cainelui. Unii ajung chiar langa casa. Am doi nepotei si stau cu grija sa nu iasa cumva in curte. Cand ies eu, nevasta-mea, fata sau ginerele, unul din noi sta la fereastra. Daca pica, striga "Fereste!" si fugim in casa", povesteste Valeriu Onut. De partea cealalta a fostei biserici este o alta cladire in care stau 3 familii. Ca sa ajungi in casa trebuie sa treci pe o poteca ingusta, lipita de ruine. "Ne-am modificat casa ca sa avem o iesire sigura la strada, fara sa mai trecem pe poteca. Nimeni nu avea curajul sa mai calce pe la noi. Trebuia sa ma sune inainte, eu sa ies la fereastra, sa ma uit la ziduri sa-i spun cand sa treaca. Un cosmar. In fiecare zi se urca barbate-meu pe casa si impinge cu un bat caramizile subrede inauntru sa nu cada in capul cuiva", se plange o locatara. Oamenii spun ca cer ajutorul primariei de cativa ani, dar nu-i baga nimeni in seama. "A cazut o caramida in capul unei fete care trecea pe strada si i-a durut in cot. Cica n-au bani s-o darame. De la unitarieni n-a mai ramas nimeni in Abrud, iar aia din Cluj se fac ca ploua. Nu-s sanatosi nici unii. Nu se gandesc ca s-o prabusi turla peste careva. Numai Dumnezeu stie ce o mai tine", ofteaza femeia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite