Carnea de miel vanduta necorespunzator poate fi infestata cu tuberculoza
0Preturile mici si expunerea masiva de carne de miel si oua reprezinta, de cele mai multe ori, un risc pentru sanatatea consumatorilor. Avertizarea vine din partea directorului Directiei
Preturile mici si expunerea masiva de carne de miel si oua reprezinta, de cele mai multe ori, un risc pentru sanatatea consumatorilor. Avertizarea vine din partea directorului Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) a Municipiului Bucuresti, Narcisa Georgescu. "Cumparatorii nu trebuie sa se lase pacaliti de cantitati impresionante de carne de miel expuse de vanzatori. De cele mai multe ori, din cauza expunerii necorespunzatoare, carnea poate fi alterata sau infectata cu microbi de tuberculoza", atrage atentia directorul DSV Bucuresti. Pentru a evita riscurile, carnea de miel trebuie cumparata doar din unitati controlate si recontrolate sanitar-veterinar. Cumparatorii trebuie sa fie atenti ca mieii taiati sa fie stampilati cu stampile lizibile, clar delimitate, pe flancul de sus si pe cel de jos. In cazul in care sunt preferati mieii sacrificati in fata consumatorilor, acestia trebuie sa aiba grija ca in preajma sa existe un medic veterinar. In Capitala exista un singur loc autorizat pentru sacrificarea mieilor - cel din Aparatorii Patriei. Daca, totusi, se aleg pentru cumparare mieii sacrificati la marginea santului, cumparatorii trebuie sa fie atenti la ficatul animalului. Acesta trebuie sa fie curat si fara formatiuni punctiforme albicioase. Prezenta acestor puncte albe denota o boala hepatica a animalului sacrificat. In cazul in care acestea se observa de-abia acasa, ficatul mielului trebuie aruncat. De asemenea, nu trebuie consumata carnea de miel expusa la o temperatura mai mare de 18 grade Celsius si nici cea careia i s-a schimbat regimul termic (congelare/decongelare). In camerele frigorifice, temperatura trebuie sa fie de -0,4 grade Celsius. In cazul oualor, acestea trebuie sa fie stampilate cu data ouarii si data de la care nu mai pot fi consumate. "Ouale vandute in piete trebuie tinute, in mod obligatoriu, in izoterme cu temperatura de maximum 14 grade Celsius. Ouale care stau in soare, la o temperatura de minimum 22 de grade Celsius, se altereaza. Chiar daca ouale au fost ouate in ziua cumpararii, dar au fost tinute in soare, ele reprezinta un pericol pentru sanatate", mai spune directorul DSV Bucuresti, Narcisa Georgescu.























































