Care-s şansele de a găsi perechea ideală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se spune că partenerul de viaţă ideal ţi-e scris în stele. Un economist din Marea Britanie a demonstrat, însă, că găsirea sufletului pereche nu implică neaparat o abordare romantică, cât una matematică.

Profesor la Universitatea din Warwick, Peter Backus a descoperit la 30 de ani formula care arată că şansele de a-ţi găsi perechea sunt doar de 1 la 285.000.

Studiul său, care-a fost publicat după cei trei ani în care Backus a trăit de singur, se numeşte „De ce nu am o prietenă" şi foloseşte „Ecuaţia Drake", care fost utilizată prima oară pentru calcularea numărului posibil de civilizaţii extraterestre.

Concluzii pesimiste

Cercetările profesorului Backus au vizat toate femeile singure din Londra, cu vârsta cuprinsă între 24 şi 34 de ani.

„În aceste condiţii, am descoperit că există doar 26 de femei în acest oraş cu care aş putea avea o relaţie perfectă. Cu alte cuvinte, dacă aş ieşi într-o seară, aş avea o şansă de 0,0000034 % să întâlnesc o persoană specială.

pPoate că rezultatele la care am ajuns eu, în urma cercetărilor matematice, va genera depresie în rândul celor care îşi caută sufletulpereche, dar vestea pentru cei singuri este una bună: nu este vina voastă!", mai spune economistul britanic.

Studiul lui Peter Backus poate fi citit integral pe site-ul Universităţii din Warwick.

0,000034% ar putea fi probabilitatea ca o persoană să-şi găsească sufletul pereche.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite