Cardinalul Todea va fi inmormantat marti la Catedrala Mitropolitana din Blaj
0* Se asteapta sosirea unei delegatii a Sfantului Scaun
Cardinalul greco-catolic Alexandru Todea va fi inmormantat marti, la Catedrala Mitropolitana de la Blaj, la ceremonie fiind asteptati atat reprezentanti ai bisericilor din Romania, cat si delegati ai Vaticanului, condusi de reprezentantul Sfantului Scaun, Achile Silvestrini. Mitropolia Greco-Catolica de la Blaj a inceput deja pregatirile pentru inmormantare, trupul neinsufletit al cardinalului urmand sa fie adus la Blaj sambata dimineata. Pana atunci, cardinalul va fi privegheat la locuinta sa din Reghin. Cardinalul Alexandru Todea a murit, miercuri dupa-amiaza, pe patul de spital, dupa un deceniu de suferinta si dupa o viata inchinata credintei, in timpul careia a petrecut 16 ani in inchisorile comuniste. Peste doua saptamani, in data de 5 iunie, cardinalul ar fi implinit 90 de ani. Cardinalul Alexandru Todea s-a nascut in 1912 in satul muresean Teleac. Dupa ce a absolvit Academia de Teologie din Blaj, in 1934 a ajuns la Roma la Colegiul "De Propaganda Fide". Patru ani mai tarziu a fost hirotonit diacon, iar in 1940 doctor in teologie. S-a reintors in tara si a lucrat ca profesor de religie, iar dupa cel de-al II-lea razboi mondial si-a ridicat glasul impotriva pericolului reprezentat de comunism. In 1950 a fost consacrat episcop la Bucuresti, in clandestinitate. Anul urmator a fost arestat, judecat si condamnat la moarte de regimul lui Gheorghiu-Dej, pedeapsa fiind comutata apoi la munca silnica pe viata. Si-a petrecut urmatorii 14 ani in cele mai dure inchisori comuniste. A fost eliberat in 1964, prin decretul de amnistiere a detinutilor politici. In 1986 a devenit conducatorul Bisericii Greco-Catolice din Romania. In 1991, Alexandru Todea a fost investit cardinal de catre Papa Ioan Paul al II-lea, fiind al doilea roman care a avut acces in aceasta functie. La nici un an dupa ce a fost consacrat cardinal, Alexandru Todea a paralizat in urma unui atac cerebral, in 1992. De atunci, el nu a mai putut vorbi. Singurele cuvinte pe care le-a putut rosti sunt cateva rugaciuni inchinate Domnului si Fecioarei Maria. Desi tintuit la pat in locuinta sa din Reghin, cardinalul a tinut sa se deplaseze la Bucuresti cu ocazia vizitei efectuate in Romania de Papa Ioan Paul al II-lea, la inceputul lunii mai 1999. Patriarhul ortodox Teoctist, despre cardinalul greco-catolic Todea: "Iubitul nostru frate"... Redam alaturat mesajul Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane adresat Inalt Prea Sfintiei Sale Lucian Muresan. Arhiepiscop de Alba Iulia si Fagaras, Mitropolit al Bisericii Catolice Orientale de Rit Bizantin din Romania, in legatura cu trecerea la cele vesnice a Cardinalului Alexandru Todea. "Inalt prea sfintia voastra, am aflat ca acum, in lumina Invierii din morti a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost chemat la cele vesnice, iubitul nostru frate, Cardinalul ALEXANDRU TODEA, la varsta binecuvantata, ca dar sfant de implinire a voii Sale, de la slujirea lui Hristos ca preot, la jertfa personala din intunecatele inchisori comuniste, de la primirea treptelor ierarhice de episcop si cardinal, pana la biruirea gandului de a-si petrece restul vietii in vatra natala si in mijlocul celor dragi, unde ne-am rugat si ne-am imbratisat in iubire sfanta. Intampinand aceasta intristare ca unii care avem nadejde in Hristos, Cel ce a biruit moartea, in aceste clipe, cand ne despartim vremelnic de adormitul in Domnul Cardinalul ALEXANDRU TODEA, Va adresam Inalt Prea Sfintiei Voastre, ierarhilor, preotilor si credinciosilor Bisericii Catolice de Rit Bizantin din Romania, gandurile noastre de partasie a durerii, rugandu-ne ca Hristos, Cel a treia zi inviat, "incepatura a invierii celor adormiti" si nadejdea noastra, a tuturor, sa aseze sufletul lui impreuna cu cei alesi ai Sai, primindu-l marturisirea, dupa cuvantul Apostolului neamurilor: '"Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii..." (I. Timotei 4, 7-8). Hristos a inviat! Vesnica pomenirea lui!























































