Vacanţă de naufragiat: o tânără a plătit 140 de euro pe zi ca să fie lăsată pe o insulă pustie FOTO
0
O agenţie de turism organizează vacanţe pe insule izolate din toate colţurile lumii, unde clienţii sunt lăsaţi să supravieţuiască în condiţiile vitrege pe care le-ar exprimenta un Robinson Crusoe modern
Compania de turism de aventură Docastaway, cu sediul în Asia, oferă pachete de vacanţă personalizate persoanelor care vor să trăiască în izolare completă, pe o insulă pustie.
Printre clienţii dornici să-şi testeze limitele s-a numărat şi studenta japonză Reikko Hori, în vârstă de 22 de ani, care a petrecut 19 zile pe insula Amparo din Indonezia. Fata a fost preluată de la aeroport doar cu hainele de pe ea şi le-a dat emoţii organizatorilor când aceştia au realizat că nu avea cunoştinţe de bază pentru supravieţuire.

Insula Amparo, din Indonezia. FOTO Docastaway
„Reikko avea serioase dificultăţi în detectarea periocolului. A mers în picioarele goale pe coralul ascuţit, ca şi cum ar fi mers la ea acasă”, a povestit fondatorul agenţiei, Alvaro Cerezo. Tocmai de aceea, un reprezentant al agenţiei a rămas alături de ea în prima dintre cele 19 zile ca să vadă dacă poate fi lăsată singură.

FOTO Docastaway
Tânăra a refuzat orice alte obiecte utile oferite de angajaţii companiei, cu excepţia unei lupe, pe care a folosit-o ca să aprindă focul şi a unui harpon. Reikko nu şi-a făcut nici măcar un adăpost rudimentar, ci a preferat să doarmă pe plajă, sub cerul liber, cu capul pe un braţ de lemne.

FOTO Docastaway
Aceasta a povestit pentru publicaţia „Daily Mail” că i-a fost destul de greu să-şi procure hrana, dar că a băut suc de nucă de cocos şi a încercat să pescuiască în oceanul Pacific cu ajutorul harponului.

FOTO Docastaway
Studenta a plătit 140 de euro pentru fiecare zi petrecută în sălbăticie, iar experienţa a ajutat-o să aprecieze mai mult întoarcerea la viaţa obişnuită, după cum a declarat. Clienţii au opţiunea de a rămâne pe insulă cu un supraveghetor, iar dacă nu doresc acest lucru şi au probleme, pot lua legătura cu angajaţii agenţiei.
Anul trecut, şi alte persoane au avut parte de 10 sau 20 de zile de izolare, iar unele au postat pe YouTube înregistrări din timpul aventurii.