Parfumeriile de pe  străzile Parisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zgomotul tocurilor unor doamne îmbrăcate elegant se ridică din podeaua de marmură, cristalele Swarovski sclipesc în tavan, iar cunoscutele fursecuri macarons, cochilii dulci îmbrăcate în culorile curcubeului, te întâmpină la fiecare pas. Aceasta este casa hotelului Mandarin Oriental, din Paris.

Tot ceea ce se află în spatele faţadei Art Deco este construit până la perfecţie. De la strălucitorul hol, ce are pereţi din sticlă, la florile asiatice roz şi portocalii care înfloresc pe fiecare suprafaţă, până la picturile Warhol ce pot fi admirate pe pereţi.

Claire Cohen, blogger pentru „DailyMail“, spune că este dificil să nu intri în spiritul impus de aceste decoraţiuni. Totul este foarte feminin, există numerosoase schiţe cu designeri francezi, iar motivul predominant este cel al fluturelui.

De la fereastra camerei ei, de-a lungul străzii Saint-Honoré, se pot observa cu uşurinţă faimoasele magazine Emporio Armani, Chanel şi Lanvin. În apropiere se află Opéra, Concorde, Grădinile Tuileries, Luvru şi Muzeul Orsay.

În ciuda nenumăratelor atracţii turistice, totul pare discret şi elegant

Există un contrast strident între prezentul şi trecutul acestei zone. În secolul al XIX-lea, numeroase curtezane îşi desfăşurau activitatea pe aceste străzi. Localniciii spuneau că, de obicei, un bărbat din această zonă lua prânzul cu familia şi cina cu amanta. Într-adevăr, la câţiva paşi se află Place Vendôme, unde Napoleon al III-lea se bucura de întâlniri secrete cu iubita sa, Contesa de Castiglione.

image

Maharajahi au sosit înconjuraţi de servitori şi au plecat cu lăzi stivuite de pietre preţioase. De asemenea, Caterina de Medici a venit la Paris cu parfumierul personal, lansând o tendinţă care ţine până în prezent. Strada Saint-Honoré este unul dintre cele mai moderne locuri din Paris, unde simţurile olfactive pot să se bucure de miresmele îmbietoare ale parfumurilor de marcă.

La fel cum iubitorii de mâncăruri fine, dar şi de haine de calitate, merg la Paris pentru a-şi satisfice aceste mici plăceri, iubitorii parfumurilor preferă să păşească pe pământul francez pentru promisiunea descoperirii unei sticle rare.

În prezent, nume cunoscute precum Guerlain şi Roger Gallet, care făceau parfum pentru Napoleon, se află alături de nume precum Annick Goutal, Jean Patou, Francis Kurkdjian, Gantier, Frederic Malle şi Diptyque.

Aici, cei mai mari creatori de parfumuri îşi lasă imaginaţia să zburde

image

Alături de ghidul expert în arta parfumurilor, Sylvie Daumain, bloggeriţa Claire Cohen a participat la un tur complet pentru a descoperi mai mult din ceea ce înseamnă, cu adevărat, să simţi mirosul desăvârşit al unui parfum.

Astfel, un magazin vinde o soluţie parfumată cu bule şi detergent, iar un altul oferă mănuşi cu miros parfumat, populare în secolul al XVII-lea, când voiau să se protejeze de mirosul urât de pe străzi. Un al treilea, numit „Jar“, propune „cel mai secret parfum din Paris“, care constă în şapte tipuri de parfum, fiind rezultatul uneia dintre cele mai căutate formule.

Un butic lăcuit cu roşu, deosebit de atrăgător, numit „Jovoy“, are în stoc un parfum despre care, spun ei, este cel mai scump din lume. „Clive Christian“, care oferă doar 2.000 de sticluţe pe an, costă 2.000 de lire sterline. Nu este deloc de mirare de ce această industrie valorează 1,8 miliarde de dolari doar în Franţa.

Guerlain îţi creează propriul parfum pentru 40.000 de euro

Dominique Maria, de la Atelier Parfum la Guerlain, una dintre cele mai vechi parfumerii din lume, îl citează pe Jean Guerlain când susţine că „un parfum de succes este unul care corespunde unui vis iniţial.

Fondat în 1828, Guerlain încă mai vinde din amestecurile sale iniţiale, acestea fiind îmbuteliate în flacoane care arată precum cele originale. Mai mult de atât, parfumurile încă sunt făcute potrivit reţetelor originale. Acestea includ faimosul „Cologne Imperiale“, creat în 1853 pentru împărăteasa Eugenie. Scopul său era acela de a o ajuta să îşi calmeze durerile de cap, iar interesant este faptul că a şi funcţionat.

image

Actualul proprietar al Guerlain este expertul elveţian Thierry Wasser care, pentru 40.000 de euro, îţi creează propriul parfum. Cu ajutorul amintirilor, al momentelor frumoase din vacanţele tale şi al viselor pe care le-ai adunat, el petrece câteva luni pentru a strânge toate acestea într-o sticlă de doi litri care cuprinde, într-un mod perfect, întreaga expresie a fiinţei tale.

„De obicei durează cam un an. Este ca şi cum ţi-ai aştepta propriul copil“, explică Dominique, menţionând că, până acum, doar 30 de persoane au recurs la un asemenea răsfăţ.

Mulţi dintre cei interesaţi de serviciile oferite de Guerlain optează pentru tratamentele de la spa care se pot procura de la hotelul Mandarin Oriental. Deşi acest hotel şi-a deschis porţile cu doi ani în urmă, printre oaspeţi s-au numărat Jarvis Cocker, Usain Bolt, Pink şi Justin Bieber.                             Thierry Wasser (stânga) la o gală caritabilă, Paris, 13 mai 2013

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite