Foto Ghid de călătorie la poalele Ciucașului. Toamna la Vălenii de Munte, prin Cheia, până la Brașov
0De la Vălenii de Munte și până la Brașov, trecând prin Cheia, se deschide un drum care nu e doar o șosea ce taie Carpații, ci o adevărată axă a poveștilor. Călătorul care pornește de aici descoperă un traseu unde natura sălbatică se împletește cu istoria zbuciumată, unde tradițiile montane au rezistat modernității, iar gastronomia te poartă înapoi spre simplitatea și savoarea de altădată.
Drumul începe la Vălenii de Munte, un orășel cu parfum interbelic, unde marele istoric Nicolae Iorga și-a găsit refugiul și locul de unde a predat lecții de identitate națională. Casa memorială și muzeul său sunt încărcate de manuscrise, cărți și amintiri care dau tonul unei călătorii ce nu va fi doar geografică, ci și culturală. Aici, printre dealuri domoale, simți cum începe urcușul spre munte – o invitație de a lăsa în urmă câmpia și de a pătrunde într-un alt ritm al timpului.
De la Văleni către nord, șoseaua urmărește râul Teleajen, un fir de apă care a sculptat în mii de ani un culoar spectaculos. Valea Teleajenului e martoră a caravanelor de negustori care, din Evul Mediu, traversau Carpații pentru a lega Țara Românească de Transilvania. Drumul, cunoscut ca Vama Teleajenului, a fost un culoar strategic: pe aici au trecut oștile, dar și negustorii de sare și vinuri. Astăzi, șoseaua modernă se încolăcește printre păduri de fag și molid, iar câteva sate răzlețe îți amintesc că aici oamenii trăiesc într-un echilibru străvechi cu muntele. Casele lor au prispe largi și acoperișuri înalte, menite să facă față iernilor grele.
Între liniște și legendă
Ajuns în Cheia, călătorul pășește într-o stațiune montană cu aer patriarhal. Așezată la peste 870 de metri altitudine, Cheia a fost, în perioada interbelică, un refugiu al boemei bucureștene. Scriitori, artiști și profesori veneau aici nu doar pentru aerul curat, ci și pentru liniștea care permitea creația. Printre cei care au trecut pragul pensiunilor și cabanelor de atunci s-au numărat oameni de litere, veniți să caute inspirație în liniștea pădurilor. Atmosfera stațiunii păstrează și astăzi acel parfum discret al timpurilor trecute, cu vile cochete, cabane de lemn și alei care te îndeamnă să rătăcești fără grabă. Cheia are un farmec aparte și datorită cadrului natural. Înconjurată de culmile masivului Ciucaș, așezarea oferă un aer curat, recomandat încă din perioada comunistă pentru tratarea afecțiunilor respiratorii. Stațiunea a fost, decenii la rând, un punct de atracție pentru tabere școlare, dar și pentru turiștii care căutau alternative mai liniștite față de aglomeratele Bușteni sau Predeal.
Dar Cheia nu înseamnă doar vile de vacanță și pajiști însorite. La marginea stațiunii se află Mănăstirea Cheia, atestată încă din 1770, însă cu actuala clădire ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea. Zidurile albe, simple, contrastând cu verdele pădurii, dau un aer de fortăreață spirituală. Înăuntru, biserica de lemn și chiliile austere păstrează o atmosferă de începuturi, în care tăcerea pare o rugăciune continuă. Se spune că monahii, oameni simpli, au ales locul pentru liniștea lui, dar și pentru faptul că reprezenta o „cheie“ către Transilvania, o trecere ascunsă peste munți. Legenda numelui Cheia e și ea fascinantă: unii localnici vorbesc despre o cheie de aur pierdută de un voievod care se refugiase în munți, alții despre cheile stâncoase care străjuiesc valea. În toate variantele, numele capătă o simbolistică profundă – Cheia ca poartă, ca trecere, ca mister.
Pasul Bratocea, granița dintre lumi
Dincolo de Cheia începe adevăratul test al drumului. Pasul Bratocea, la peste 1.263 de metri altitudine, e poarta prin care pătrunzi din Muntenia în Transilvania. Cândva, era frontieră între Imperiul Habsburgic și Țara Românească. Urmele vechilor bariere și poveștile vameșilor încă se simt în toponime și în memoria locală. Se povestește că, pe vremuri, vameșii de la Bratocea aveau puteri absolute: decideau ce negustori puteau trece și ce mărfuri erau oprite. Negustorii brașoveni aduceau postavuri, mirodenii și ustensile, iar din Muntenia veneau vinurile și grânele. Fiecare transport era verificat, fiecare căruță încărcată avea de spus o poveste. Bratocea a fost și un loc de confruntare. În timpul Primului Război Mondial, aici s-au purtat lupte între armatele române și cele ale Puterilor Centrale, urmele tranșeelor fiind încă vizibile în unele zone pentru ochiul atent. Istoria pasului e așadar una a întâlnirilor și a despărțirilor, a comerțului și a conflictului, o frontieră vie care a modelat destine.
Drumul șerpuiește prin păduri de conifere, unde urșii și cerbii sunt încă stăpâni. Călătorul atent poate zări, mai ales la apus, siluete ale animalelor ieșind la lizieră. E un spațiu unde natura încă dictează, iar omul e doar un oaspete. Iarna, Bratocea se acoperă cu un strat gros de zăpadă, transformând șoseaua într-o provocare pentru șoferi, dar și într-o scenă spectaculoasă de alb imaculat. Vara, pădurile răsună de viață, iar mirosul de rășină se amestecă cu cel al florilor de câmp.
Frumuseți ascunse
Între Vălenii de Munte și Brașov, relieful este un manual deschis de geologie. Masivul Ciucaș, care domină zona, e celebru pentru formațiunile sale de gresie modelate de vânt și ploi. Stânci cu forme bizare, precum celebrul „Sfinxul din Bratocea“ sau „Babele la Sfat“, stârnesc imaginația și dau loc legendelor. Localnicii spun că, la vreme de furtună, stâncile „vorbesc“ între ele, vântul transformându-se în șoapte printre creste. Pe trasee marcate, drumeții pot urca spre Vârful Ciucaș (1.954 de metri), unde panorama cuprinde Bucegii, Piatra Craiului și până în depărtare Făgărașii.
Masivul Ciucaș este recunoscut și pentru biodiversitatea sa. Primăvara, pajiștile sunt acoperite de brândușe, iar vara de flori rare precum sângele-voinicului sau garofița pitică, plante protejate prin lege. Zona este inclusă în situri Natura 2000, o rețea europeană de protecție a habitatelor naturale. Toamna, pădurile ard în nuanțe de cupru și roșu, iar iarna, Cheia și împrejurimile devin un loc de schi și săniuș, cu o atmosferă rustică, lipsită de aglomerația marilor stațiuni.
Pentru iubitorii de aventură, Ciucașul oferă și trasee mai puțin bătătorite, unde liniștea este spartă doar de vânt și de strigătul vulturilor care planează deasupra stâncilor. Legendele locului vorbesc despre comori ascunse în peșterile muntelui și despre păstori care, prin cântecele lor, alungau furtunile. Geologia, flora, fauna și miturile se împletesc aici într-un tablou complet, unde muntele devine nu doar fundal, ci protagonist.
Simplitatea care hrănește
Drumul spre Cheia și dincolo de ea are și un gust. În satele de pe Valea Teleajenului și în gospodăriile montane, tradiția culinară s-a păstrat nealterată. Pe masă vei găsi brânzeturi maturate în coajă de brad, cașcavea și urdă proaspătă. Acestea sunt produse obținute prin metode arhaice, în stânele de pe pășunile alpine, unde laptele proaspăt de oaie sau de vacă este transformat în hrana de bază a muntenilor. Brânza, păstrată în putini de lemn, capătă un gust inconfundabil, ușor sărat, cu note de fum și de rășină.
Păstrăvul, prins în apele reci ale pârâurilor de munte, e gătit simplu, la grătar sau în tigaie, alături de mămăligă aurie și mujdei de usturoi. Localnicii spun că secretul gustului său e dat de curățenia apelor, care dau cărnii o finețe și o dulceață aparte. În unele gospodării, păstrăvul este afumat lent, pe lemn de fag, și conservat pentru iarnă.
Toamna, muntele dă afine, zmeură și hribi, pe care localnicii îi transformă în dulcețuri, siropuri și conserve. Dulceața de afine este aproape un simbol al zonei, cu aroma ei intensă și culoarea adâncă, iar hribii, uscați sau marinați, devin baza unor tocănițe gustoase. Carnea afumată, pastrama de oaie și cârnații uscați sunt hrana de drum a păstorilor care au transhumat veacuri întregi prin aceste locuri, însoțiți de câini și de cântece lungi. Rețetele, transmise din generație în generație, păstrează gusturi nealterate de timp. Desigur, băutura are și ea rolul său. Țuica de prună, tare și limpede, distilată în cazane de cupru, este nelipsită la mesele de sărbătoare. Pentru cine caută ceva mai blând, vișinata şi afinata, pregătite artizanal, aduc parfumul fructelor de munte în pahare mici, de cristal.
Călătorului îi stă bine cu drumul
Călătoria de la Văleni la Brașov pe DN1A e o alternativă mai liniștită la aglomeratul DN1. Drumul e spectaculos, dar sinuos, așa că merită răbdare și prudență. Toamna, ceața poate fi deasă, iar iarna, nămeții adaugă un plus de dramatism. Pentru cei pasionați de drumeții, Cheia e poarta de intrare în traseele din Masivul Ciucaș. E bine să ai echipament adecvat și să respecți marcajele, pentru că vremea se poate schimba brusc. Primăvara și toamna, zonele de pădure sunt bogate în ciuperci și fructe de pădure, dar culesul lor trebuie făcut responsabil, fără a epuiza resursele naturale.
După ce treci de Pasul Bratocea și cobori prin Predealul Mic, drumul se așază lin către Brașov, orașul-cetate cu ziduri medievale și piețe baroce. Aici, călătoria prin munți își găsește apogeul într-un spațiu unde multiculturalitatea a modelat arhitectura și obiceiurile. Dacă Vălenii de Munte îți aminteau de istoria românească prin Nicolae Iorga, Brașovul te primește cu istoria săsească, gotică și cosmopolită.
Popas în istorie
Pe strada principală din Vălenii de Munte, între grădini cu pomi și case vechi de târg domnesc, se află un loc care pare să păstreze intactă o parte din sufletul României moderne: Muzeul Memorial „Nicolae Iorga“. Nu este doar o locuință transformată în muzeu, ci o adevărată poartă către universul unuia dintre cei mai importanți istorici, gânditori și oameni politici pe care i-a avut țara noastră. Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 9.00 și 17.00.
O casă cu destin
Construită în 1907, casa i-a aparținut lui Nicolae Iorga și a devenit repede centrul vieții sale intelectuale și politice. Aici, la Vălenii de Munte, marele savant și-a găsit liniștea între călătoriile obositoare, conferințe și dezbateri publice. Tot aici a creat o parte din vasta sa operă, care însumează peste 1.000 de volume și zeci de mii de articole. Casa nu era doar locuință, ci și laborator cultural. În 1908, Iorga a înființat la Vălenii de Munte celebra „Universitate Populară de Vară“, unde țărani, profesori și studenți ascultau cursuri despre istorie, literatură și politică. Atmosfera era efervescentă: curtea casei răsuna de voci, iar Vălenii deveniseră pentru câteva săptămâni pe an un adevărat Ateneu al satului românesc.
Astăzi, vizitatorul care trece pragul Casei Memoriale pășește într-o lume de început de secol XX. Mobilierul original, în mare parte păstrat, poartă urmele unei vieți austere, dar intense. Biroul încărcat de cărți și manuscrise, masa de scris masivă și rafturile bibliotecii creează senzația că Iorga ar putea intra oricând pe ușă, cu pași grăbiți și glas tunător. Camera de zi păstrează sobele de teracotă și obiecte personale, fotografii de familie și portrete care dau chip unei existențe mereu împărțite între viața publică și cea intimă. În muzeu sunt expuse și obiecte de artă populară românească, pentru care Iorga avea o pasiune aparte, convins că în tradițiile țărănești se află esența identității naționale.
Se încarcă comentariile...
