De la Solenoid la fascinația pentru România: „Unele dintre cele mai fascinante peisaje din Europa”
0Magnetismul exercitat de un celebru roman al lui Mircea Cărtărescu i-a incitat pe spaniolii de la „Traveler” să ne descopere țara într-un alt mod, prin intermediul a „Șapte zile de magie și literatură”.
Jurnaliștii unei publicații de travel din Spania și-au propus să exploreze România într-o călătorie în care au plecat pe urmele lui „Solenoid”, renumitul roman lansat în 2015, catalogat de filosoful Gabriel Liiceanu drept „una dintre cărțile mari ale lumilor” ce reprezintă „căutarea disperată a unor evadări”.
Chiar și spaniolii recunosc, în recentul lor reportaj, că literatura lui Cărtărescu este „absolută și răsunătoare”, iar autorul - capabil să rupă România în „bucăți mentale, istorice și geografice”, pe care apoi să le recompună într-un puzzle, precum un păpușar.
„Solenoid este cel mai bun portret care s-a făcut vreodată acestei țări care, la rândul ei, îmbină mai bine decât oricine și orice regulile logicii cotidiene cu anarhia imaginației”, menționează jurnaliștii.
Și asta pentru că: „România Solenoidului este un loc cu patru dimensiuni, în care toate regulile de bază sunt modificate, unde empirismul cunoscut de către cei care nu sunt români este inutil”.
În timp ce Bucureștiul este comparat cu Sofia, Belgradul și Moscova, lumea pare să fie cu totul alta dincolo de Carpați „cu castele fermecate și munți impunători”, cu „ochi” magnetici și „carismatice imagini ale peisajelor urbane românești”, un loc pe care istoria, natura și liniștea îl transformă într-unul dintre „cele mai fascinante peisaje din Europa”.
Dunărea, „fluviul uitării”
Magia începe chiar la granița cu Bulgaria, pentru călători, în locul în care Dunărea pare să exercite „un efect de Râu al Uitării” care îi determină să renunțe la viața de dinainte, pentru „ceva ancestral și divin” care le poartă pașii „în lumea mitologicului”.
O Dunăre gălbuie, „amputată de baraje”, desparte Balcanii de Marea Câmpie Română și de Carpați, înainte de a se revărsa în Marea Neagră – punctul culminant, în timp ce Delta este „de o frumusețe strălucitoare, deloc întunecată”.
Cu toate acestea, fascinația Dunării se resimte, mai spun spaniolii, la mult timp după ce te desparți de ea, activând un soi de „viață ezoterică”.
Și dincolo de satele cu case dărăpănate și căruțe cu cai, nu pot să nu constate numărul mare de locuri pentru schimbarea cauciucurilor, semn a ceea ce urmează să li se întâmple, făcând referire indirect la starea drumurilor din România.
Până atunci, însă, îi acompaniază lătratul câinilor și ritmurile de acordeon și chitară, muzica reprezentând un semn vital al României, care pare să invoce ceva, cred spaniolii.
Parisul Estului, departe de realitate
Când în sfârșit ajung în București, nimic nu pare însă să-i impresioneze, din contră, li se pare un loc neprimitor, în care bulevardele par să transmită că ar trebui să facă mai bine cale întoarsă, ca nu cumva la capătul lor să-i aștepte Cerberul - înfricoșătorul câine mitologic cu trei capete care păzea intrarea în infern.
Nici măcar Palatul Parlamentului nu pare să-i mulțumească, catalogându-l drept „inaccesibil”. Dar, amintesc cât de greșită este comparația cu o capitală celebră a lumii: „Parisul Estului? - a spus cineva care, evident, nu a fost aici”.
La primele ore ale dimineții remarcă însă că orașul are totuși: „o înfățișare maiestuoasă”, cu atât mai grandioasă cu cât permite să conviețuiască aici „forme anarhice de viață de neconceput în alte capitale occidentale”.
Brașovul „neprevăzutului” și „drumurile schizofrenice” de munte
Este interesant modul în care spaniolii concep această călătorie de parcă ar fi una în care se simt nevoiți să treacă peste o serie de teste, pentru a dovedi că merită răsplata de la final, oricare ar fi aceasta.
În drumul lor, odată ce ajung la poalele Carpaților totul se schimbă, observă aceștia. Traseul care-i duce spre „alt imperiu literar” – „Dracula” - debordează de verdeață luxuriantă întreruptă doar de „stâncile abrupte ale muntelui”, castele și ”panorame fantastice”.
În Brașov, par uimiți să constate că regulile jocului se schimbă din nou și trebuie să uite tot ceea ce crezuseră până atunci. Orașul îi întâmpină cu străzile sale ordonate și curate, pe care fiecare ușă pare să-i ducă spre „neprevăzut”, spre ospitalitate.
„Biserica Neagră stă precum un țăruș în această inimă a Transilvaniei”, remarcă jurnaliștii străini uimiți de faptul că întâlnirea dintre români, maghiari, țigani, evrei și nemți, a făcut din acest oraș mic unul remarcabil, fapt ce se vede la orice pas, fie că alegi să te plimbi pe străduțele pavate, pe Tâmpa, ori doar să mănânci.
„Nu putem fi atât de snobi încât să nu pomenim de Castelul Bran”, mai spun spaniolii care recunosc și că au ales să evite cozile, de la casele de bilete, pentru a continua să exploreze „drumurile schizofrenice”, care șerpuiesc din vârf de munte până în văi, pe margini de lac, pe lângă mici localuri cu mâncare gustoasă.
Casele „celor mai prolifici făuritori de mituri”
După alte două ore cu mașina, ajung la Sighișoara, unde pe lângă poveștile cu Vlad Țepeș – despre care amintesc că pe acesta s-a bazat personajul Dracula - descriu orașul vechi în care: „Case mici colorate sunt intercalate cu mai multe turnuri gotice, care ne conduc la impresionantul ceas din secolul al XIV-lea, care deschide drumul spre Cetate. Nu este ruina tipică a unui castel, ci un oraș medieval încă în viață, care nu a încetat niciodată să pulseze în acest cadru mistic. Poți chiar să dormi în incinta caselor, ceea ce sporește senzația de a locui în imaginația celor mai prolifici făuritori de mituri. Scările acoperite din lemn sunt unul dintre cele mai modeste și, în același timp, cele mai emblematice simboluri ale zonei”.
Exemplul perfect de arhitectură gotică și „ochii magnetici”
Pe drumul spre Sibiu descoperă și senzaționala Biserică fortificată din Biertan, principala atracție a Patrimoniului UNESCO în care sunt incluse și alte monumente din Transilvania: „Un exemplu perfect de arhitectură gotică (din secolul al XV-lea) încadrat de case colorate și o vale de un verde strălucitor”.
Grație peisajelor, castelelor fermecate și munților sălbatici, drumul dintre Sighișoara și Sibiu li se pare însă unul prea scurt. Dar la următorul popas remarcă asemănarea cu orașele maghiare cu mari influențe săsești, grație mozaicului multicultural.
Fosta Capitală Culturală Europeană, în 2007, chiar dacă nu pare la fel de spectaculoasă, atrage prin „ochii” săi celebri.
„Mai degrabă decât să-i observăm noi, simțim că ne observă ei. Acoperișurile cu ferestrele acelea mici, care par să clipească, sunt unele dintre cele mai carismatice imagini ale peisajelor urbane românești...”, mai spun spaniolii. Iar toate acestea îi duc iarăși cu gândul spre romanul lui Cărtărescu: „Cine ne vede și de unde?”.
„Drumul delirant”, construcția faraonică pentru care au murit mulți oameni
Dintr-un periplu prin România nu ar putea lipsi Transfăgărășanul, mai recunosc jurnaliștii amintind că este una dintre rutele pe care se filmează deseori reclamele auto și emisiunile Top Gear. Menționează că este „un drum delirant prin munți”, menit evidențieze „voința umană” sau mai degrabă „încăpățânarea lui Ceaușescu”, dar și cât insolubilă poate fi natura, iar dezechilibrul dintre cele două apare ori de câte ori sunt alunecări de pietre pe șosea. Și precizează și faptul că această construcție faraonică a dus la moartea multor oameni.
Sunt uimiți de curbele amețitoare, dificultatea traseului și de faptul că localnicii îi descurajează pe aventurieri.
De la Ada Keleh la „unul dintre cele mai frumoase și cosmopolite orașe”
„Ne închidem traseul tot cu Solenoid și tot cu Dunărea. Din sudul Transfăgărășanului, ne îndreptăm spre est pentru a reveni la copilăria lui Cărtarescu, care, în colecția sa Nostalgia, evocă peisajele orașului Orșova”, își mai motivează spaniolii traseul ales.
Și, de asemenea, amintesc și de Ada Kaleh, celebra insulă acoperită de ape o dată cu construirea „Porților de Fier”.
„În acest loc Dunărea se lărgește, parcă pentru a prinde aripi. Pe de o parte, zidurile Balcanilor, de cealaltă se conturează Carpaţii. Iar în jur, ruinele romane ale Podului lui Traian”, remarcă spaniolii.
Iar când nu știu dacă să treacă sau nu fluviul, le apare în cale un semn, providențial, către Timișoara: „Orice imagine a României ar fi incompletă fără unul dintre cele mai cosmopolite și frumoase orașe ale sale”, își încheie spaniolii reportajul din țara în care domnesc muzica și curbele.
Se încarcă comentariile...
