Charlie Ottley: „Sunt onorat să îi ajut pe români să se simtă pozitivi şi optimişti legat de ţara asta incredibilă”

0
0
Charlie Ottley a început filmările la sezonul 2 fin Flavours of Romania FOTO: arhiva personală
Charlie Ottley a început filmările la sezonul 2 fin Flavours of Romania FOTO: arhiva personală

În această vară, cunoscutul Charlie Ottley a început filmările la sezonul 2 din seria Flavours of Romania. Filmările s-au încheiat deja în Transilvania şi Moldova şi vor continua în Dobrogea şi Muntenia. Britanicul a povestit, pentru „Adevărul”, detalii despre planurile lui.

„Adevărul” a realizat un interviu cu jurnalistul britanic Charlie Ottley prilej cu care ne-a povestit despre cel de-al doilea sezon (primul a fost cel mai urmărit documentar în 2020 pe Netflix) din Flavours of Romania, ce i-a plăcut cel mai mult până acum, prin ce peripeţii a trecut la filmări şi pe drum şi care sunt locurile din România în care ar reveni iar şi iar.

Charlie Ottley şi-a cumpărat o casă în România, la Şirnea, şi s-a stabilit în ţara noastră de câţiva ani alături de partenera sa de viaţă.

Charlie Ottley a studiat teologia şi filosofia la Universitatea din Bristol, s-a îndrăgostit de frumuseţile ţării noastre în timp ce filma seria de documentare „Wild Carpathia“, serie ce avea să facă înconjurul globului O serie prin care Charlie Ottley a promovat mai multe România în afară decât au reuşit toate guvernele de după Revoluţie. „Wild Carpathia“ a avut un mare impact în străinătate, fiind difuzat în 110 ţări şi ajungând la peste 100 de milioane de telespectatori.

Ce te-a făcut să te decizi să filmezi un nou sezon din Flavours of Romania?

Când Netflix a anunţat că Flavours of Romania a fost cel mai urmărit documentar din 2020 am început să visăm la o continuare. Dar a durat trei ani să facem visul să devină realitate. Din cauza restricţiilor impuse de pandemie şi a proiectului Wild Danube nu a fost timp până acum. Turismul din România este la ora actuală într-un declin puternic, după doi ani de pandemie urmaţi de războiul de la graniţă oamenii pur şi simplu nu doresc să mai vină. Plus că în plan intern cei care erau reticenţi privind călătoriile din cauza restricţiilor anterioare acum caută orice oportunitate pentru a călători peste hotare. Iar cum industria turismului este în România într-o perioadă dificilă am simţit că este momentul să pornim din nou la drum, să promovăm locurile şi lucrurile ce fac România atât de minunată şi să arătăm cele mai interesante şi frumoase aspecte din fiecare regiune istorică. Însă în realitate a trebuit mai întâi să găsim un partener care să ne susţină pe parcursul a patru luni de filmări intense şi cinci luni de editare şi post producţie. Aşa că am fost norocoşi să îi găsim pe cei de la Vodafone care au fost încântaţi de proiect şi ni s-au alăturat.

Când aţi început filmările la noul sezon şi când le veţi încheia?

Filmările au început pe 22 iunie şi se vor încheia undeva la jumătatea lui octombrie. Sperăm din nou că noul sezon va fi difuzat pe Netflix România, dar şi în alte regiuni, având în vedere succesul primului sezon.

Ai filmat deja cu echipa în Moldova şi Transilvania pentru sezonul doi din Flavours of Romania. Ce locuri te-au impresionat până acum?

Au fost multe locuri ce mi-au plăcut mult la filmările pentru primele două episoade. Nu vreau să stric surpriza dezvăluind prea multe, dar pot să spun că în ultimele săptămâni am muls o măgăriţă, am fost atacat de un urs când eram pe motocicletă, am stat într-un hotel-castel condus de călugăriţe şi am fost într-un safari în zonele sălbatice din Harghita, o regiune incredibil de frumoasă care însă nu are parte de suficientă promovare internaţională.

România are multe arome speciale”  

Care au fost cele mai interesante preparate pe care le-ai gustat în Transilvania şi Moldova?

Ni s-au pregătit tot felul de preparate interesante, inclusiv de către călugări ori chefi cu experienţă. Am gustat găluşte cu ciuperci porcini sălbatice, brânzeturi artizanale, preparate realizate la foc de tabără, mic dejunuri cu caviar şi chiar lapte de măgăriţă.

Dar o băutură specială?

O băutură pe care îmi doresc să o mai degust este palinca de fân, realizată din fân fermentat. Imaginaţi-vă echivalentul cu alcool al sucului de iarbă de grâu! Şi se spune că ar fi foarte benefică pentru sănătate dacă este luată în doze medicinale. Din fericire am un mare cabinet ”medicinal” acasă! (Râde)

Care sunt aromele tale preferate din România?

Printre aromele mele preferate din România se numără leurda sălbatică pe care o culegem şi o amestecăm cu urzici proaspete, ulei de măsline, suc de lâmâie, parmezan şi nuci zdrobite pentru a face un pesto cu usturoi sălbatic, sau ciupercile sălbatice pe care le culeg din pădure. Îmi plac mult şi sarmalele cu smântână şi ciorba rădăuţeană cu pâine cu cartofi în unt proaspăt. Sau cireşele sălbatice ori un pahar de căpşunică. România are atât de multe arome speciale...

charlie ottley filmari flavours of romania sezon 2 01 foto arhiva personala

Care este imaginea care te-a impresionat cel mai mult de la filmările din Transilvania şi Moldova?

Este o imagine ce îmi persistă în memorie. Este imaginea unui pui de urs pe care l-am văzut furişându-se pe marginea unui drum din Covasna. Un ursuleţ adorabil, dar trist deoarece nu este în regulă cu animalele sălbatice ce s-au obişnuit cu prezenţa umană.

Cu excepţia binecunoscutului furt al dronei la Timişoara, ai mai avut probleme pe parcursul filmărilor la sezonul 2 din Flavours of Romania?

Da, a fost neobişnuit să fim jefuiţi de nişte copii. Şi de asemenea trafic, deoarece acei copii ar fi trebuit să fie în pat ca să se odihnească înaintea unei noi zile de şcoală. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a fost de acord să ne ajute să îi găsească o slujbă mamei copiilor şi vom încerca să îi aducem la filmări când vom înregistra episodul despre Banat. Şi vreau să le cumpăr acelor copii o cameră video pentru a avea un hobby care să îi înspire să îşi dezvolte talentele în altă direcţie. Am mai avut probleme cu drumurile cu noroi când mergeam cu motocicleta Harley Davidson, plus probleme cu gropile de pe unele drumuri, gropi ce erau atât de adânci încât trebuia să cobor de pe motocicletă pentru a le evita. Am fost atacaţi şi de un urs.

Şi a mai fost un idiot care a făcut o depăşire direct în faţa noastră, nelăsându-mi loc de manevră şi forţându-mă să virez motocicleta pe pietrişul de pe marginea drumului pentru a evita o coliziune frontală.

Care sunt locurile din România pe care ţi le-ai dori să le revezi iar şi iar?

Cel mai important loc este casa din Şirnea. Însă suntem atât de ocupaţi încât nu aveam niciodată timp suficient de petrecut aolo. Îmi plac mult Munţii Bucegi şi nu mă satur vreodată de drumeţiile de acolo, indiferent de anotimp. Şi mai este şi Delta Dunării, pe care o iubim şi unde ne-am făcut prieteni buni în cele nouă luni în care am filmat acolo.

Care au fost reacţiile românilor cu care ai vorbit legat de faptul că eşti un promotor atât de pasionat al României?

Este nostim, dar un număr surprinzător de mare de oameni cu care ne-am întâlnit pe trasee ştiau cine sunt, aşa că petrec destul timp zilnic stând de vorbă cu fanii documentarelor pe care le-am realizat. Când eram la Iaşi, filmând teiul lui Eminescu, au venit vreo 20 de copii ca să facă selfie-uri cu mine. Este minunat că documentarele realizate ajung la o asemenea paletă de vârste, de la copii la bunici. Sunt foarte onorat că oamenii apreciază munca noastră şi că avem această şansă de a ajuta la redefinirea şi rebranduirea României aici şi peste hotare şi poate să îi ajut pe oameni să se simtă mai pozitivi şi optimişti legat de ţara asta incredibilă a lor şi ce are ea de oferit.

Vă mai recomandăm şi:

Charlie Ottley: „România ar putea fi una dintre cele mai spectaculoase destinaţii turistice de pe glob” | VIDEO

Celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley a primit de ziua sa un tort în formă de Harley Davidson de la o româncă

Călătorii


Ultimele știri
Cele mai citite