Cele mai frumoase oraşe din Ungaria
0Deşi Budapesta este prima destinaţie care ne vine în minte când ne gândim la cele mai frumoase oraşe din Ungaria, vecinii unguri se mândresc şi cu alte localităţi ce pot fi incluse pe lista destinaţiilor de vacanţă.
Cele mai frumoase oraşe din Ungaria: Budapesta
Capitala Ungariei abundă în obiective turistice şi istorice, activităţi de relaxare sau culturale, fiind adesea inclusă în topuri ale celor mai frumoase oraşe din lume. În timpul unei vacanţe petrecute la Budapesta nu trebuie să rataţi vizitarea Palatului Regal, Bastionul Pescarilor, Podul cu Lanţuri (care face legătura peste Dunăre, între Pesta şi Buda), Palatul Parlamentului, Basilica Sfantul Ştefan, Biserica Matthias, Piaţa Eroilor (situată la la capătul Bulevardului Andrassy), Insula Margareta, zona pietonală Vaci Utca, Citadela şi dealul Gellert etc.
FOTO it.wikipedia.org

Cele mai frumoase oraşe din Ungaria: Debreţin (Debrecen)
Al doilea oraş ca mărime din Ungaria, Debreţin este considerat centrul ştiinţific şi cultural al estului ţării, fiind situat la 200 de kilometri de Budapesta. Debreţinul are o istorie de peste 750 de ani. Oraşul a fost capitala Ungariei de două ori, în timpul revoluţiei din 1848-1849 şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945. Numit şi "Roma Calvinistă", Debreţin este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Ungaria. Printre atracţiile turistice se numără parcul acvatic mediteranean acoperit, dar şi numeroasele muzee, grădina botanică şi grădina zoologică, băile termale Aquaticum, Marea Biserică Reformată din Piaţa Kossuth sau Catedrala Sf. Ana.
FOTO funzine.hu

Cele mai frumoase oraşe din Ungaria: Jula (Gyula)
Acest oraş balnear este considerat una din perlele turismului maghiar, ştrandul numit „Băile Cetăţii”, fiind vizitat aproape an de an de aproximativ un milion de turişti. Băile sunt cotate cu patru stele, având 19 bazine, situate în parcul Castelului Almássy, vechi de 200 de ani, şi întinse pe o suprafaţă de 8,5 hectare. La fel de frumoasă este şi cetatea medievală gotică din cărămidă, datând din secolul al XV-lea. Gyula se află la la 220 km de capitala ţării, Budapesta, la 70 de kilometri de Arad, 75 de kilometri de Oradea şi 125 de kilometri de Timişoara, motiv pentru care mulţi dintre turiştii care ajung aici sunt români.
FOTO www.flickr.com

Cele mai frumoase oraşe din Ungaria: Szentendre (Sfântul Andrei)
Szentendre este un orăşel aflat pe malul Dunării, un loc pitoresc unde turiştii veniţi la Budapesta pot face o excursie de o zi, inclusiv cu vaporaşul, aflându-se la numai 19 kilometri de capitala ungară. Localitatea aşezată pe malul Dunării este extrem de liniştită, cu străduţe pietruite şi întortocheate, presărate cu galerii de artă şi muzee, mici restaurante etc.
FOTO budapestrivercruise.com
