Cele mai frumoase locuri din Cipru. Destinaţii pitoreşti în insula Afroditei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai frumoase locuri din Cipru. Larnaca/Imagini Wikipedia
Cele mai frumoase locuri din Cipru. Larnaca/Imagini Wikipedia

Insula are un farmec aparte, dat de amestecul culturii greceşti cu cea turcă, iar asta înseamnă religii diferite, limbi diferite şi tradiţii complexe. „Adevărul“ vă prezintă cele mai frumoase locuri din Cipru.

Insula are un farmec aparte, dat de amestecul culturii greceşti cu cea turcă, iar asta înseamnă religii diferite, limbi diferite şi tradiţii complexe.

Travelingcanucks.com a realizat un top al celor mai frumoase locuri din Cipru, deşi este greu să alegem anumite regiuni şi să omitem altele. Insula Afroditei, cum mai este numită Cipru, este una dintre cele mai pitoreşti din Marea Mediterană, nu degeaba legendele spun că aici s-a născut, din spuma mării, zeiţa iubirii, Afrodita.

Cele mai frumoase locuri din Cipru. Ayia Napa

cele mai frumoase locuri din cipru

Situată în partea de sud-est a insulei, este cunoscută ca fiind a doua regiune de clubbing ca mărime din lume, cu foarte multe cluburi şi restaurante. Cel mai cunoscut local este The Castle Club, cel mai mare din Cipru şi unul dintre cele mai apreciate, de aproape 20 de ani. În plus, tot aici turiştii se pot bucura de plaje sălbatice, cu apă caldă, perfecte pentru plajă şi sporturi nautice.

Cele mai frumoase locuri din Cipru. Paphos

image

Este capitala culturală a Ciprului, având numeroase vestigii arheologice. Printre acestea se numără Mormintele Regilor, Parcul Arheologic Kato Pahos şi Cascadele Adonis. Turiştii care au mulţi bani de cheltuit pot alege cazarea la hotelul Elysium, situat chiar lângă Mormintele Regilor. Hotelul a primit în decursul timpului foarte multe premii internaţionale, pentru calitatea deosebită a serviciilor oferite.

Cele mai frumoase locuri din Cipru. Limasol

cele mai frumoase locuri din cipru

Este al doilea oraş ca mărime din Cipru şi principalul port la insulei. Şi această regiune are numeroase vestigii arheologice, printre care Teatrul Limassol sau ruinele de la Kourion. Este însă şi un oraş foarte modern, cu o universitate apreciată la nivel mondial. Aici sunt organizate două mari festivaluri anuale importante, Carnavalul în februarie-martie şi Festivalul Vinului, în septembrie.

Cele mai frumoase locuri din Cipru. Larnaca

Larnaca este unul dintre cele mai vechi oraşe de pe insulă, un loc ideal pentru plimbare. Promenada care se întinde de-a lungul coastei oferă o privelişte deosebită, mai ales la apusul soarelui. Amatorii de scufundări se pot aventura să cerceteze Epava Zenobia, iar cei pasionaţi de natură pot vizita Lacul Sărat, unde trăiesc 7.000 de păsări flamingo.

Cele mai frumoase locuri din Cipru. Platres

image

Situat la poalele Munţilor Troodos, Platres este o regiune împădurită, ideală pentru ieşit la picnic sau pentru drumeţii. Este un loc liniştit, departe de aglomeraţia de pe plaje şi din oraşe. Iarna, aici se poate schia, mai ales în luna ianuarie, când zăpada cade mai abundent.

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite