4-3 pentru Maroc

Ştiu că vă plac topurile. Aşadar, patru motive ca să mergeţi în vacanţă în Maroc şi trei ca să-l ocoliţi. Pornim. Marocul nu e pentru o lună de miere clasică, deşi aici găsiţi peste tot miere pură. La patru ore de avion de  România, e revelaţia copilăriei lumii în care trăim noi astăzi, o lume neascultătoare, care se înfierbântă uşor.

De ce în Maroc?

1. Pentru că e foarte ieftin. Judecaţi: trei stele, cu mic dejun franţuzesc, la 28 de euro pe zi pentru două persoane. Aveţi excursii prin agenţii, dar aveţi EasyJet cu escală la Milano sau Londra. Pentru mare, Agadir, oraş nou, cu o plajă superbă, cu nocturna aprinsă în fiecare seară şi cu o grădină zoologică gratuită în mijlocul oraşului (e pe bune; despre fauna umană citiţi mai jos). Pentru cultură şi mare, Essaouira, colonie boemă şi cool a urmaşilor sclavilor negri, oraşul în care a locuit Jimi Hendrix. Pentru cultură şi geografie, Marrakech, la care revin acuşica. Plus Fes şi Meknes (n-am fost), plus deşertul în bucate, plus Sahara Occidentală, regatul homarilor. Dar acolo e ceva mai greu de ajuns.

2. Dacă v-aţi plictisit un pic de Occident şi de confortul occidental, individualist; dacă vreţi adică să vă confruntaţi cu o altă cultură, atunci zburaţi în Maroc. Dar nu la cinci stele; la cinci stele, e totuna dacă te duci în Republica Dominicană sau în Maroc. Rămâneţi conectaţi la locuri şi oameni. Marocul e o destinaţie OK chiar şi la trei stele.

Abandonaţi-vă suspiciunile!

Deşi nu pare, locul e sigur. Există poliţia turistică, nu vi se întâmplă nimic. Acum, fiţi totuşi atenţi. N-am spus că nu există hoţi de buzunare sau că se respectă reguli de circulaţie. Miliţieni şi miliţience sunt peste tot însă. Vă puteţi abandona suspiciunile. Ieşiţi pe stradă în Agadir, de pildă, şi hop, ca din pământ, apare un localnic. Rupe ceva în franceză sau engleză şi vă duce în mod sigur într-un magazin de mirodenii al unui prieten (în Maroc, toţi banii se împart). Vă oferă ceai marocan, cu multă mentă, apoi vi se prezintă marfa. Ar fi nepoliticos să nu cumpăraţi.

Chiar dacă găsiţi şofran mai ieftin după, să nu vă pară rău; mirodenii bune şi ieftine ca în Maroc, mai rar (dacă un gram de şofran la un euro vi se pare OK). Oamenii sunt amabili. De obicei contra cost, dar nu v-aţi dus acolo ca la bunica la ţară. Apoi, vă rog nu uitaţi: legume şi fructe locale curate, la preţuri fără concurenţă. Portocalele şi rozmarinul se dau animalelor de curte. Sucuri de fructe pe toate drumurile, la sub un euro paharul. Preferatul meu: cel de banane cu lapte. Altă depeizare: negocierea la cumpărături. Totuşi, în Maroc au apărut cooperativele de stat care vînd la preţuri aproximativ fixe covoare, îmbrăcăminte etno şi pielărie, în ceea ce se cheamă „ensemble artisanal". 

Vedere din centrul Marrakechului

Oamenii nu se grăbesc

3. Dacă vreţi să vă plimbaţi într-o ţară africană pe autostradă sau pe şosele bune, n-aveţi ca altă variantă decât Africa de Sud. În Maroc e safe să îţi închiriezi maşină. Benzina e sub un euro litrul. Atenţie la căruţe trase de măgari, în localităţi, dar rămâneţi zen. Oamenii nu se grăbesc aici. Aveţi deci o deschidere la Atlantic, pe şosea, de vreo 2.500 de kilometri. Atlasul vă supraveghează. În Maroc sunt cei mai înalţi munţi din Africa după Kenya. Aveţi şi tren, în nord. Ca anecdotă, să vă spun că primul tren marocan, pe linie ferată îngustă făcută de francezi, era condus de catâri care făceau 40 km în 12 ore, la început de secol XX. Acum însă, Marocul nu e deloc în criză, o să vedeţi. Se construieşte în draci.

Oraşul ocru

4. Marrakech sau „oraşul ocru", veche capitală imperială; palate regale şi regi cu 360 de neveste. Piaţa Jamaa El Fnaa (daţi un click pe net; era vechiul loc de expunere a răufăcătorilor condamnaţi şi executaţi în public) a intrat în patrimoniul oral al UNESCO. Ştiţi ce înseamnă asta? Că atmosfera de acolo e de patrimoniu, nu clădirile. Curtea cu miracole din Evul Mediu, live. Nu doar maimuţe şi şerpi cu care să vă trageţi în poze, ci tarabe cu fel de fel de atracţii de bâlci, giumbuşlucurile actorilor, iar seara, mmm, melci fierţi proaspeţi, la un euro porţia, vânduţi ca hamsiile la noi. Apoi, souk-ul, adică piaţa, dedal infinit printre tarabe pline, de străbătut cot la cot cu motorete şi cărucioare, printre negustori gălăgioşi. Marrakech e dovada vie a unui oraş medieval. Dacă vreţi să trăiţi ce aţi citit sau văzut în filme, Marrakech e locul. Nu ideal, ci pur şi simplu unicul. Europa e un muzeu al Evului Mediu, „oraşul ocru" e chiar viaţa medievală.

Cafeneaua exploziei, obiectiv turistic

Pe scurt, de ce nu Maroc? Unu, pentru cei care vor comoditate. OK, luaţi cinci stele în Bodrum şi vacanţă plăcută. Doi, pentru fetişiştii igienei. Apa curentă în Maroc este o apariţie relativ recentă; Coranul nu te lasă să te speli decât de două ori pe săptămână, iar planul naţional de construit baraje apare prin anii 1960. Fără E-uri, deci, dar fără curăţenia din Occident sau chiar de la noi. Trei, pentru speriaţii de ce înseamnă astăzi „lume arabă". Atentatul recent din Marrakech nu e tocmai o invitaţie în Maroc, deşi cafeneaua care a explodat a devenit între timp obiectiv turistic în aceeaşi mitică piaţă Jamaa El Fna.

Marocul nu e pentru o lună de miere clasică, deşi aici găsiţi peste tot miere pură. La patru ore de avion de  România, revelaţia copilăriei lumii în care trăim noi astăzi. O lume neascultătoare, care face boacăne, se înfierbântă uşor, iartă, e mândră de ea, ingenuă, comunicativă: o lume de basm, doar că basmele nu-s mereu comod de trăit pe pielea ta.

În Maroc cu Alexandru Matei

 Portul Essaouira

Alexandru Matei are 36 de ani. S-a născut la 11 aprilie 1975 la Bucureşti, unde a terminat Facultatea de Limbi Străine la Universitatea din Bucureşti. În 2007 devine doctor în literatura franceză contemporană. Debutează ca poet, dar mai degrabă ca fiu al unei poete, Angela Marinescu. Ţine cu Steaua, din păcate. Crede în frumuseţea tăcerii, dar nu se poate abţine să nu vorbească mult. Predă literatura franceză şi teorie literară şi până la excursia din Maroc nu a mai călătorit niciodată în afara Europei. Cel mai recent volum semnat Alexandru Matei este „Mormântul comunismului românesc. Romantismul revoluţionar înainte şi după 1989".

Nu rataţi!

- Essaouira, colonie boemă şi cool a urmaşilor sclavilor negri, oraşul în care a locuit Jimi Hendrix.
- Sahara Occidentală, regatul homarilor, deşi acolo e ceva mai greu de ajuns.
- Piaţa Jamaa El Fnaa, vechiul loc de expunere a răufăcătorilor condamnaţi şi executaţi în public, care astăzi a intrat în patrimoniul oral al UNESCO, ceea ce înseamnă că atmosfera de acolo e de patrimoniu, nu clădirile.