Video 203 țări în 10 ani și zero zboruri. Ce a descoperit danezul care a călătorit prin toată lumea fără să urce în avion
0Torbjørn Thor Pedersen, un danez de 46 de ani, a intrat în istorie ca primul și singurul om care a făcut înconjurul lumii vizitând toate cele 203 țări ale lumii, fără să urce vreodată într-un avion. După aproape un deceniu de călătorii realizate exclusiv pe uscat și pe apă, aventura sa a devenit una dintre cele mai impresionante povești de călătorie.
Călătoria lui Thor nu a fost doar despre descoperirea lumii, ci și despre învățături valoroase despre umanitate, despre legăturile dintre oameni și despre cum să îți depășești limitele.
Avea 34 de ani când a pornit într-o provocare unică: să fie primul om care străbate lumea fără avion. După zece ani de aventuri, Thor a împărtășit într-un articol recent publicat în The Guardian lecțiile învățate în această mega-aventură.
Ocolul pământului într-un deceniu: cum să înțelegi cu adevărat lumea
„M-am simțit adesea ca și cum m-aș fi născut cu 100 de ani prea târziu. Într-o eră în care sateliții nu zburau încă deasupra noastră și lumea nu fusese complet descoperită sau filmată”, își începe danezul povestea despre aventura care i-a schimbat profund viața și i-a oferit o nouă perspectivă asupra lumii.
Thor Pedersen a realizat „ocolul pământului în 10 ani” după ce a aflat că nimeni nu reușise până atunci să viziteze toate țările lumii fără să urce într-un avion. A considerat că merită să încerce – și a pornit în aventura în jurul lumii care avea să-i redefinească viața.
Călătoria sa, începută în 2013, s-a transformat într-un șir neîntrerupt de provocări: de la birocrație și granițe închise, până la pandemii și obstacole fizice majore. A traversat oceane, a străbătut continente cu trenul, autobuzul sau vaporul, adunând nu doar ștampile în pașaport, ci și lecții de viață esențiale.
De la generozitatea spontană a necunoscuților până la frumusețea diversității culturale și complexitatea lumii moderne, călătoria sa a fost o adevărată educație globală. În tot acest timp, Pedersen a fost și ambasador al Crucii Roșii Daneze, promovând valorile umanitare în 199 de țări.
În 2023, exploratorul a încheiat epopeea la Maldive. Lecțiile sale de viață imortalizate într-o carte și un documentar, sunt programate să apară în scurt timp. Călătoria nu a fost doar despre a traversa globul – ci despre a învăța cum să înțelegi cu adevărat lumea în care trăiești.
Lecția 1: Generozitatea umană poate fi uluitoare – învățată în Polonia
Într-o zi geroasă de decembrie, în orășelul polonez Suwałki, Thor Pedersen a învățat prima lecție importantă a călătoriei sale: generozitatea umană poate fi uluitoare. Fără semnal și cu doar o hârtie în buzunar pe care scria un nume și o adresă, rătăcea pe străzile pustii, pe punctul de a renunța.
Atunci, o femeie necunoscută i-a deschis ușa. L-a invitat în casă, i-a oferit o masă caldă, un pat și ajutorul necesar pentru a ajunge în Lituania. Fără întrebări, fără suspiciuni, doar un gest simplu și profund de umanitate.
„A fost primul moment când am înțeles cu adevărat puterea unui simplu gest de bunătate”, își amintește el.
Lecția 2: Minunile naturale încă există și sunt ascunse în locuri neașteptate
Cea de-a 106-a țară vizitată i-a produs o revelație aparte: frumusețea pură și nealterată a naturii încă supraviețuiește, departe de drumurile bătătorite. Lesotho, un mic regat montan din sudul Africii, i s-a părut desprins dintr-o lume uitată, pierdută la peste 1.400 de metri altitudine.
În inima munților, la Semonkong, a găsit un loc al liniștii și al aerului atât de curat încât fiecare respirație i s-a părut un act de reînnoire. Acolo, printre dealuri verzi și păsări cântând în iarba înaltă, timpul părea că s-a oprit în loc. Doar călăreții, acoperiți în pături groase, asemănători unor figuri mitice, i-au amintit că acest tărâm era, înainte de toate, al cailor și al tradiției.
La capătul unei plimbări tăcute, a descoperit minunea: Cascada Maletsunyane, o cădere de apă de aproape 200 de metri, aruncându-se cu putere într-un canion adânc – un spectacol natural grandios pe care l-a descris ca fiind „poate cel mai frumos, trăit în singurătate absolută”.
Lecția sa a fost simplă, dar profundă: în locuri neașteptate, natura încă păstrează minuni care taie respirația.
Lecția 3: Reziliența umană este uluitoare – descoperită în inima Africii de Vest
În 2015, Thor Pedersen se afla în una dintre cele mai greu încercate regiuni ale Africii: Guineea, Sierra Leone și Liberia, epicentrul celui mai grav focar de Ebola din istorie. Trei națiuni în care, în ciuda sărăciei, instabilității și infrastructurilor fragile, „viața pulsa cu o forță aproape sfidătoare”.
Un simplu schimb de replici cu un taximetrist din Guineea a surprins esența situației: „Avem totul, dar nu avem nimic”. O observație care reflecta contrastul dureros dintre bogăția naturală a regiunii și lipsurile crunte ale populației.
Adevărata surpriză a venit însă în Sierra Leone. La nici o oră de la sosirea în țară, a fost invitat la o nuntă. Seara s-a transformat într-un manifest al bucuriei, cu muzică vibrantă, ținute elegante, mese pline, râsete, dansuri și conversații care curgeau firesc. Un eveniment care nu doar că ignora teama și lipsurile, ci le depășea cu grație.
Astfel, s-a conturat o altă lecție profundă a acestei călătorii: indiferent cât de grea devine viața – chiar și atunci când pare imposibilă – oamenii găsesc mereu o cale să se ridice, să zâmbească, să iubească. Reziliența nu este doar supraviețuire. Este artă, comunitate, speranță.
Lecția 4: Izolarea este o greșeală – o revelație trăită în Africa de Vest și Centrală
În vastitatea Africii, Thor Pedersen a învățat cât de mult diferă cultura occidentală de cea africană. În timp ce în Occident intimitatea este considerată sacrosanctă, iar în autobuzele europene pasagerii caută distanțarea, în Africa Centrală și de Vest regulile sunt complet diferite. Aici, necunoscuții devin rapid o comunitate: împart mâncare, povești și, uneori, copiii care trebuie ținuți în brațe: „Conectarea nu e o alegere, ci un mod firesc de a exista”.
Într-o astfel de atmosferă, pe un drum prăfuit, o situație tensionată a revelat o lecție importantă. La un punct de control, unde birocrația părea doar un pretext pentru intimidare, o pasageră a intervenit calm și i-a explicat că ceea ce părea un abandon din partea șoferului era, de fapt, o tactică subtilă. Astfel, într-un joc de putere, străinul devenea parte dintr-o echipă tăcută și unită.
Această experiență i-a arătat un adevăr esențial: în multe colțuri ale lumii, siguranța nu vine din izolare, ci din solidaritate. Deși detașarea poate părea un refugiu, apropierea de ceilalți – chiar și de necunoscuți – este adesea cea mai puternică formă de protecție și umanitate.
Lecția 5: Ceea ce vrei și ceea ce ai nevoie nu sunt întotdeauna același lucru
Deși călătoria prin toate cele 203 de țări ale lumii poate părea visul suprem, transformat în realitate, Thor Pedersen a descoperit că și acesta își poate pierde strălucirea și deveni rutină.
Lungul șir de autobuze, trenuri, bărci, granițe, hărți, vize și bagaje mereu refăcute poate epuiza chiar și cel mai pasionat călător. De aceea, majoritatea celor care pornesc în aventuri de lungă durată când ajung, după un an sau doi, la un punct de epuizare, de obicei se întorc acasă pentru a-și regăsi echilibrul.
În schimb, Thor a ales să-și continue epopeea, făcând din mersul înainte singura opțiune, timp de aproape un deceniu, chiar și atunci când a simțit că i-au dispărut țelul și motivația. Călătoria a devenit stilul său de viață, în ciuda oboselii cronice, a sentimentului de izolare și a nevoii de a se adapta constant la orice fel de adăpost sau conversație.
În acest context, a învățat o lecție esențială: dorințele pot fi înșelătoare, dar nevoile reale sunt mult mai simple. Cele mai de preț „suveniruri” din toată această aventură s-au dovedit a fi, nu fotografiile sau ștampilele din pașaport, ci oamenii întâlniți și conversațiile purtate – acele momente scurte de conexiune care au rămas vii și după ce a ajuns acasă, în timp ce restul s-a estompat.
Această lecție aduce în prim-plan o claritate dureroasă: lumea este vastă, dar sufletul uman are limite. Iar ceea ce îl hrănește cu adevărat nu sunt obiectivele bifate, ci apropierea umană, înțeleasă adesea abia după ce s-a pierdut.
Lecția 6: Conexiunile umane nu au nevoie de o limbă comună – Belarus-Moscova
Deși comunicarea este adesea asociată cu limbajul – cuvinte, fraze, reguli gramaticale – realitatea profundă a unei călătorii globale a arătat că inima înțelege adesea mai mult decât poate exprima limba.
Așa s-a întâmplat și pe o rută lungă de tren între Belarus și Moscova. Înconjurat de necunoscuți care vorbeau doar rusă, Thor a descoperit că barierele lingvistice pot fi dărâmate cu o sticlă de vodcă, o porție de mâncare și câteva zâmbete – suficiente pentru a transforma un compartiment de tren într-un mic cerc de camaraderie. În lipsa unui vocabular comun, conversația a curs prin gesturi, râsete și clipe de împărtășire sinceră.
Această experiență s-a repetat de-a lungul călătoriei. Gesturile simple au devenit principalele instrumente de negociere, socializare și chiar supraviețuire. S-au legat prietenii fără niciun cuvânt, s-au împărțit mese, s-au oferit adăposturi.
În cele mai vulnerabile momente, când cuvintele lipsesc complet, un zâmbet – mai ales cel al unui copil – devine un act de vindecare. Astfel, s-a conturat o nouă lecție a călătoriei: limbajul este un instrument util, dar nu esențial. Adevărata conexiune umană transcende cuvintele – și este, adesea, cu atât mai autentică.
Lecția 7: Doar călătoria lentă dezvăluie cât de vastă este lumea
Într-o eră în care zborurile transcontinentale durează mai puțin decât o zi de muncă, percepția distanței s-a estompat. Să ajungi de la Londra la New York în câteva ore pare mai degrabă o schimbare de fus orar decât o traversare de ocean.
Dar când drumul este străbătut pe apă și pe uscat, cu șapte nave și nenumărate autobuze, realitatea capătă altă greutate. Timpul se dilată, iar peisajul se desfășoară în propriul său ritm. Deșerturile se transformă în zone verzi, tufișurile în copaci, copacii în păduri. Câmpiile se ridică în munți, iar satele cresc în orașe. Râurile devin oceane – iar totul se întâmplă sub ochiul atent al celui care nu se grăbește.
Liniile de pe hartă, atât de clare în atlasuri, dispar în realitate. Frontierele fizice nu sunt atât de precise – comunitățile de la graniță seamănă adesea mai mult între ele decât cu capitalele propriilor țări. Oamenii poartă haine similare, mănâncă aceleași feluri de mâncare, vorbesc dialecte care se înțeleg reciproc. Schimbarea culturală nu vine brusc – ci se insinuează lent, pe parcursul a zeci sau sute de kilometri, după cum avea să observe și Thor în lunga sa călătorie.
Această lecție, simplă dar profundă, nu poate fi învățată decât încetinind. Alegând să vezi, nu doar să ajungi. Lumea este uriașă – dar doar călătoria lentă o face să ți se dezvăluie cu adevărat.
Lecția 8: Provocările constante ale călătoriei sunt o formă de educație
Globetrotter-ul danez a remarcat că, deși viața cotidiană poate fi confortabilă, rareori oferă intensitatea și ritmul de învățare pe care le aduce o călătorie prin necunoscut. Când tot ce este familiar dispare – limba, obiceiurile, infrastructura – mintea este forțată să se adapteze. Într-un mediu străin, fiecare zi ridică întrebări fundamentale: „Unde e sigur?”, „Cum interacționezi cu ceilalți?”, „Cum obții ceea ce ai nevoie pentru a merge mai departe?”.
Anii petrecuți într-un periplu global – fără avioane, dar cu granițe de traversat și mări de trecut – au fost pentru Thor o formă de școală neconvențională. Limbi noi, culturi necunoscute, geografii schimbătoare și realități politice complexe s-au transformat, zi după zi, în lecții de viață. Nu a fost vorba doar despre geografie sau logistică, ci despre înțelegerea limitelor proprii, despre empatie, curaj și răbdare.
Această educație – dobândită nu în săli de clasă, ci în stații de autobuz, în piețe locale și la puncte de control îndepărtate – continuă să-i ofere sens și astăzi, la mult timp după întoarcerea acasă. A fost o călătorie de zece ani, dar lecțiile ei se vor întinde, poate, pe tot restul vieții.
Concluzie: O lume uriașă, o inimă mai largă
Zece ani. 203 țări. Niciun avion. Pentru Thor Pedersen nu a fost doar un record sau o provocare personală dusă la extrem – a fost o călătorie care s-a transformat, pas cu pas, într-un parcurs inițiatic. Lecțiile învățate de-a lungul drumului nu pot fi comprimate în manuale și nici predate din spatele unei catedre. S-au născut în zăpezile Poloniei, în munții din Lesotho, în inima Africii de Vest, în autobuzele prăfuite ale continentului, în privirile necunoscuților deveniți prieteni tăcuți.
Recunoaște acum că această călătorie nu a fost despre bifarea unor granițe, ci despre depășirea propriilor limite. Despre generozitate neașteptată, despre forța rezilienței, despre cât de adâncă poate fi conexiunea umană chiar și fără cuvinte. Despre ce înseamnă să aparții unei lumi care nu îți aparține. Și până la urmă despre faptul că, atunci când încetinești, vezi mai mult, simți mai mult, înveți cu adevărat.
Poate că, la final, nu contează câte țări ai văzut, ci cât din tine a fost transformat de ele. Iar când toate celelalte lucruri se estompează – oboseala, hărțile, drumurile – rămâne un singur lucru cert: călătoria adevărată nu este niciodată despre locuri, ci despre felul în care te schimbă lumea, atunci când îți dai voie să o trăiești cu ochii larg deschiși.
Se încarcă comentariile...
