Tortul în formă de halat de medic, cu stetoscop. Desertul inedit realizat de o tânără pentru care cofetăria e o artă

0
Publicat:

Raluca Ţîrcomnicu, o tânără din Piteşti, care a revenit în România după ce a lucrat nouă ani la Paris şi Londra, face artă din cofetărie, realizând torturi sculptate foarte originale și apreciate.

Tortul a fost realizat în două zile FOTO arhiva personală Raluca Țîrcomnicu
Tortul a fost realizat în două zile FOTO arhiva personală Raluca Țîrcomnicu

Cel mai recent tort original a fost în formă de halat de medic, având inclusiv stetoscop, și a fost realizat de Raluca în această săptămână.

Tortul cu halatul de medic a fost cadou pentru un medic ATI de la un spital din județul Argeș, medic foarte apreciat de colegi și foarte pasionat de meseria lui.

„Ideea modelului a fost a mea, după ce m-am consultat cu doamna care a dat comanda. Acest model mi s-a părut că împletește cu succes câteva cerințe: să nu fie foarte mare, dar să aibă și acel element „wow”, fără a fi un tort sculptat în întregime. Realizarea unui tort de dificultate medie, ca halatul de doctor, durează cel puțin două zile. În prima zi se coace și se pregătesc cremele, iar în a doua zi se montează și se decorează”. explică Raluca.

Tânăra spune că pentru ea, tortul respectiv a fost „o provocare”, fiindcă are „o mare fobie de doctori și spitale”.

„Pentru a realiza elementele de decor, cum ar fi sonda de intubare, am făcut și muncă de cercetare, pentru a fi sigură că ceea ce modelez este corect din punct de vedere științific. Sonda de intubare a fost modelată în pastă de zahăr”, explică Raluca.

Altă provocare, tort în formă de Range Rover

În 2017, Raluca Ţîrcomnicu a avut o comandă cu totul deosebită: un tort de 60 de kilograme în forma unei maşini Range Rover. A lucrat o săptămână pentru realizarea lui, iar la final acesta măsura 80 de centimetri în lungime. Tânăra a realizat inclusiv torturi în formă de buchete de flori sau chiar un tort în formă de cărţi, acesta din urmă pentru ziua de naştere a unei bune prietene.

Raluca a realizat chiar și un tort în forma barajului Vidraru sau un tort în formă de călușar, pentru acesta din urmă luând și un premiu la o expoziție internațională. De asemenea, Raluca Țîrcomnicu a făcut un tort în formă de hârtie igienică.

Absolventă în 2005 a Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Piteşti, specializarea Franceză - Engleză, Raluca Ţîrcomnicu a lucrat timp de nouă ani ani pentru mai multe hoteluri de top din Paris (între 2007 şi 2012) şi Londra (între 2012 şi 2016), ajungând chiar să deţină funcţia de top de revenue manager.

Are o diplomă de designer de torturi, obținută în Anglia

La Paris, şi-a descoperit pasiunea de a realiza torturi şi brioşe. Înainte de a se întoarce în România, a lucrat la sediul regional din Londra al faimosului lanţ de hoteluri Hilton. În capitala Marii Britanii a început să se perfecţioneze şi să se perfecţioneze tot mai mult în realizarea brioşelor. Raluca Țîrcomnicu a făcut cursuri cu unii dintre cei mai mari decoratori de torturi de pe glob.

Raluca s-a decis să revină în ţară în 2016 şi cu o parte din economii şi-a deschis afacerea, dându-i un nume sugestiv: Busy Bee Party Cakes.

„Torturile sunt făcute de la zero în laboratorul meu. Toate ingredientele pe care le utilizez sunt de calitate. Utilizez pentru torturile pe care le realizez numai unt cu 82% grăsime, ouă proaspete și ciocolată belgiană Callebaut de cea mai bună calitate”, mai spune Raluca.

Un detaliu important este acela că torturile realizate de Raluca nu se ţin la frigider. Şi aceasta pentru că reţetele sunt pe bază de zahăr şi unt de 82%, cele două ingrediente acționând ca un conservant.

Raluca deţine o diplomă de Master Cake Designer, obţinută în Anglia, având în CV numeroase cursuri, tabere şi concursuri cu cei mai mari decoratori în domeniu. În urmă cu aproape șase ani, Raluca a mers în Statele Unite ale Americii pentru a o întâlni pe Karen Portaleo, idolul său în materie de torturi sculptate, celebră pentru torturile ieșite din comun pe care le realizează şi care sunt adevărate opere de artă.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite