Mituri despre vinuri, demontate de un celebru oenolog: de ce vinul alb nu trebuie băut foarte rece şi vinul roşu se păstrează cel mai bine la frigider
0Un celebru specialist în vinuri a oferit mai multe sfaturi surprinzătoare în cadrul unui festival dedicat pasionaţilor de vin. Printre miturile demontate de oenolog se numără convingerea că vinurile albe trebuie consumate cât mai reci sau că dopurile din plastic alterează calitatea vinului.
Unul dintre cei mai apreciaţi oenologi din Marea Britanie, Jancis Robinson, a oferit câteva sfaturi în cadrul unui festival din Regat care contrazic ceea ce mulţi iubitori de vin considerau sfânt când vine vorba de vinuri.
Astfel, Robinson a subliniat faptul că nu toate vinurile albe trebuie consumate reci, pentru că îşi pierd foarte mult din aromă, iar în anumite cazuri este mai bine să fie servite la temperatura camerei.
„Dacă bei un Riesling uşor sau şampanie, atunci este perfect dacă le consumi reci. Lucrurile se schimbă dacă ai un vin alb de Burgundia, corpolent şi complex. Acesta trebuie să fie savurat la o temperatură similară cu cea a vinurilor roşii lejere, uşoare”, a explicat oenologul citat de publicaţia ”The Independent”.
Astfel, preparatele cu sosuri grele sau sosuri albe şi care au la bază carne de pui sau de peşte, fructe de mare sau crustacee, carne de curcan, prepeliţă ori iepure sunt mai bine puse în valoare de vinuri corpolente, maturate în butoaie de stejar, cum sunt Chardonnay, Viognier, Rhine Riesling sau Fetească Albă.
Dopuri de plastic vs. dopuri de plută
Robinson a mai spus că sticlele de vin, inclusiv cele cu vin roşu, pe care le-am deschis, trebuie puse în frigider dacă vrem să-şi păstreze aroma cât mai bine. “Temperaturile scăzute încetinesc reacţiile chimice, cum este şi oxidarea, duşmanul de temut al oricărui vin rămas într-o sticlă deschisă. Astfel, vinul roşu păstrat în frigider îşi menţine aroma mai mult timp”, a mai spus oenologul.
Nu în ultimul rând, aceasta este de părere că dopurile din plastic, care au început să le înlocuiască tot mai mult pe cele din plută, nu afectează cu nimic calitatea vinurilor, aşa cum cred mulţi consumatori de vin. Din contră, Robinson spune că dopurile sintetice au avantajul că pot fi puse mai uşor înapoi decât cele tradiţionale, care cu greu mai pot fi refolosite. Dopul de plută se obţine din coajă recoltată din stejarul de plută (Quercus suber).