Noul Mercedes-Benz Clasa C - Drive Test

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mercedes_c220a

Noua generatie de Clasa C este aici si este incantatoare! Am testat versiunea C 220 BLUETEC pentru a vedea daca este genul de model care nu lasa absolut deloc de dorit!

Acesta este noul Mercedes-Benz Clasa C. Da, este splendid. Este hipnotic de frumos. Mai ales cand il imbraci intr-un pachet complet AMG, atat exterior cat si interior. In acelasi timp, noul Clasa C lasa in urma celebrul W204, o generatie care s-a vandut exceptional si a ajutat aceasta berlina compacta premium sa ramana cel mai bine vandut model din gama gigantului de la Stuttgart.

Pana sa intru in mai multe detalii, vreau sa clarific un anumit “catchphrase” pe care l-am intalnit la finalul catorva review-uri, unde s-a spus ca noul Clasa C este in sfarsit asa cum trebuia sa fie intotdeauna un Clasa C. Sincer, nu sunt de acord cu aceasta mica insulta la adresa generatiei precedente. W204 a fost si ramane in continuare o masina exceptionala.

Noul Clasa C, cu nume de cod W205, este nu doar o masina mai moderna decat modelul pe care il inlocuieste, ci si, din punct de vizual, o versiune mai compacta a limuzinei de lux Clasa S – unde din fata pare a fi un S Coupe micut, iar din spate seamana aproape leit cu limuzina. Acest efect este dat de design-ul stopurilor micute si de felul in care au fost integrate intr-un spoiler spate cu o estetica foarte subtila. Este unul din motivele pentru care noul Clasa S pare mai putin masiv decat vechiul, si in acelasi timp unul din motivele pentru care este foarte posibil sa confunzi noul S cu noul C atunci cand le vezi din spate in trafic.

mercedes clasa c rear

Modelul pe care l-am testat este echipat cu pachetul AMG, ceea ce inseamna ca ce vedeti voi in imagini, este, cu exceptia unui C 63 AMG (care inca nu s-a lansat, in versiunea W205), cel mai frumos Clasa C pe care ti-l poti comanda. De ce spun asta? Pentru ca acest segment este totusi cel al asa-ziselor “berline sport premium”. Asta inseamna ca trebuie sa arati cat mai agresiv, cat mai dinamic, pentru a atrage cele mai multe priviri. Acelasi lucru este valabil si pentru Seria 3 cu kit M Sport, pentru IS cu echipare F Sport, cat si pentru A4 cu pachet S Line.

Asa ca, imi pot imagina bucuria viitorilor si actualilor posesori de Clasa C W205, mai ales atunci cand intorc capul dupa ea, imediat dupa ce au incuiat-o.

Interiorul noului Clasa C este asa o capodopera, incat pot spune ca felul in care arata si cum te simti atunci cand te asezi la volan nu are rival in acest segment. Pozitia la volan este perfecta. Plansa de bord superioara este imbracata in piele, iar consola centrala are un aspect extrem de elegant. Fetele usilor sunt si ele dominate de piele, iar plasticul clasic este absent complet. Pana si buzunarele usilor, care sunt din plastic dur in cazul la marea majoritate a automobilelor, in noul Clasa C sunt dintr-un plastic soft-touch, foarte moale la atingere. Genul acesta de atentie la detalii te face sa te simti foarte special. Display-ul central pluteste deasupra gurilor de ventilatie, iar comenzile sistemului de climatizare iti reamintesc de ceea ce vezi si la bordul noului Clasa S.

mercedes-clasa c int

In schimb, ramane de vazut daca pe termen lung, controllerul Command cu touchpad se va dovedi a fi la fel de user-friendly precum iDrive-ul de la BMW sau MMI-ul celor de la Audi. Mie unul mi-a placut. Interfata de utilizator se misca rapid, grafica este excelenta iar comenzile sunt intuitive.

Volanul mi-a placut enorm, atat forma sa cat si grosimea. Iti da o senzatie foarte premium si in acelasi timp este mai placut de utilizat decat unul mai subtire atunci cand vrei sa conduci sportiv. In rest, la bordul modelului testat am mai avut bunatati precum aerul conditionat automat Thermatic cu doua zone de temperatura, scaune fata incalzite, transmisia automata 7G-Tronic Plus sau scaune din piele, pe langa multe altele.

Datorita faptului ca masina a crescut substantial fata de modelul precedent (in special la ampatament), acum la interior ai mai mult spatiu, mai ales la genunchi pe bancheta din spate. Diferenta nu este majora, insa Clasa C are cel mai mare ampatament din segmentul sau la 2840mm. Volumul portbagajului este de 480 litri, la fel ca si cel al unui Audi A4 sau BMW Seria 3.

Per total, cabina noului Clasa C este intr-o liga proprie iar in momentul de fata niciunul din rivalii sai nu-l poate ameninta din acest punct de vedere. Nu, nici macar tu, Lexus IS.

In materie de performante, o masina care arata atat de bine si este atat de frumos gandita la interior, ar avea cum sa lase de dorit in vreun fel atunci cand vine momentul sa apesi acel buton Keyless-GO si sa trezesti la viata propulsorul turbodiesel de 2.2 litri si 170cp? Raspunsul pe scurt este ca da, ar avea cum. Puterea ar fi putut sa fie insuficienta iar masina prea grea si “moale” pe viraje in comparatie cu sprintenul Seria 3. Doar ca, in realitate, nu, in niciun caz nu dezamageste. In realitate, noul Clasa C a “slabit” cu 100kg fata de modelul precedent. In realitate, acest Mercedes-Benz C 220 BlueTEC si exceptionala sa transmisie automata 7G-Tronic Plus folosesc perfect cei 170cp pentru a atinge 100km/h in numai 7.4 secunde. Hei, si un BMW 320d cu transmisie automata alearga fix la fel de rapid pana la 100km/h! Numai ca 320d are 14cp in plus si este mai usor cu 65kg. Toate bune pentru bavarez, numai ca din ecuatia asta reiese mai mult geniul noului Clasa C, nu?

Acest C 220 BlueTEC dispune si de un cuplu maxim in valoare de 400Nm (cu 20Nm mai mult decat propulsorul mai puternicului 320d). Cu alte cuvinte, asta inseamna o cura de slabire. Asta inseamna eficienta. Asta inseamna o transmisie automata extraordinar de rapida – pe care am laudat-o si in cadrul testelor noastre cu A 180 CDI si CLA 200 CDI, plus in multe alte dati in trecut.

Per total, la volanul unui C 220 BlueTEC senzatia este una de forta in linie dreapta. Sasiul noului Clasa C este extrem de bine balansat iar trenul de rulare s-a dovedit epic. Cuplul de 400Nm mentionat mai sus este intotdeauna acolo cand ai nevoie de el, ceea ce intareste senzatia de lux tipic celor de la Mercedes-Benz.

mercedes-clasa c moving

Iar atunci cand vrei sa mergi ceva mai dinamic, nu trebuie decat sa treci suspensia pe modul Sport sau Sport +, iar felul in care vei putea ataca virajele, plus feedback-ul si viteza de reactie a directiei, iti vor comunica impreuna faptul ca nu are sens sa schimbi sigla pentru a conduce o berlina premium sport mai buna – esti deja la volanul sau. Vechiul Clasa C era o masina superba din punct de vedere tehnic, insa nu la fel de rigida/agila precum un Seria 3 sau un Audi A4. Noul Clasa C in schimb este fix acolo, alaturi de Seria 3, in fruntea segmentului.

Apropo, si economia de carburant este o performanta in sinea ei. Iar C 220 BlueTEC este capabil sa consume doar 4.3 litri / 100km in medie, in conditii ideale. In timp ce emisiile de CO2 stau potolite la 109gr/km. Mult mai bine decat ceea ce ofera rivalii sai directi din acest punct de vedere “verde”.

Ca pret, masina din imagini a venit deja bine dotata pe mainile noastre, ceea ce inseamna un pret de lista mai ridicat decat cel de baza. Insa odata ce ajungi in showroom sau online pe configurator, povestea va incepe de la 39.308 euro cu TVA pentru un C 220 BlueTEC, dupa care esti liber sa mergi pe mana dotarilor care te avantajeaza pe tine.

In concluzie, masina asta, culoarea asta, jantele astea…sunt convins vandut, adica.. unde semnez? In momentul de fata, pot spune ca noul C este singura masina din clasa ei pe care trebuie sa o ai. Pur si simplu trebuie. Coincident, acest C 220 BlueTEC este si primul Clasa C de generatie noua pe care il testez si marturisesc ca eram deja fan al felului in care arata. Acest aspect de “Clasa S mai micut” iti taie rasuflarea, in special alaturi de pachetul exterior AMG. Dar nu ma asteptam sa fie chiar atat de bun din punct de vedere dinamic. Si cand spun bun, nu ma refer la “doar bun”. Doar bun, din punct de vedere dinamic, este un Ford Focus. Noul Mercedes-Benz Clasa C este, mai degraba, ireprosabil.

Urmariti linkul pentru mai multe imagini din cadrul acestui test cu noul Clasa C!

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite