Hyundai Inster în Eurocharge 2025

0
Publicat:
Hyundai Inster în Eurocharge 2025 Foto: Autocritica
Hyundai Inster în Eurocharge 2025 Foto: Autocritica

Cum se prezintă mezinul Hyundai Inster după Eurocharge 2025, un test maraton de 4.593 km. 

Nu aș putea spune că Hyundai a stat cu mâinile în sân când vine vorba de electrificare. Hyundai este al doilea producător, după Porsche, care a venit cu un model electric de serie pe 800V – Ioniq 5. Și aș putea spune că a ajuns la nivelul în care are în gamă un model electric în fiecare segment, inclusiv în zona asta de graniță între segmentul A și B unde joacă Inster cu ai săi 3,8 metri lungime. Cu puțin peste 10 cm mai lung decât Dacia Spring.

Cu Hyundai Inster m-am întâlnit în ziua maraton, în ziua în care aveam de parcurs peste 1.100 km. Nu vreau să transform această distanță într-un trofeo, dar pentru un șofer obișnuit reprezintă o provocare. Cei care se urcă la volan și fac înconjurul planetei de două ori până la a opri pentru vreo nevoie fiziologică sunt reminiscențe a unor zei și nu mă adresez lor.

Așadar, ceva mai mult de 1.100 km, într-un vehicul electric pe care îl poziționez la granița superioară a segmentului A. Ce zi mă aștepta...

Mașina

Hyundai Inster – Un crossover de segment mic, cu o lungime de 3.825 mm și un ampatament de 2.580 mm. Bateria are o capacitate de 46 kWh, iar autonomia declarată este de 360 km. Tracțiune față, 115 CP și 147 Nm. Se încarcă la stații AC cu până la 11 kW și 85 kW la stații DC. Preț model testat – 25.585 euro cu TVA inclus.

Hyundai Inster are un șarm aparte dat atât de dimensiuni, dar și de design. Estetic, din punctul meu de vedere este ceva ce ar fi trebuit să fie o versiune electrică Fiat Panda. Simpatic la exterior, cu portiere generos decupate pentru un acces lejer în mașină. Și hayonul are o decupare bună care îți permite încărcarea bagajelor voluminoase, iar un troler mare este un bagaj voluminos pentru această mașină.

Este un model urban, oferă patru locuri spațioase, surprinzător de spațioase atât la nivelul picioarelor cât și capului. Portbagajul de 238 litri a reprezentat o provocare pentru bagajele a două persoane plecate de acasă 2 săptămâni plus echipamentul foto al fotografului. Soluția a fost rabatarea scaunelor spate, ne-am descurcat.

Inster este cel mai ieftin model din tur, costă în versiunea Long Range Luxury 25.585 euro. La interior este suficient de tonic și vesel, iar materialele sunt la nivelul clasei. 

Sunt mici detalii care dau un șarm aparte interiorului, vezi scaunele față care lasă impresia că ar fi unite și ar forma o canapea. Scaunele spate culisează pentru a elibera ceva mai mult spațiu în portbagaj dacă nu sunt folosite. 

Dar sunt și detalii care te scot din minți. Cel mai agasant este sistemul care monitorizează gradul de atenție al celui de la volan. Practic, dacă ai întors capul să te asiguri într-o intersecție „sare cu dojana” pe tine. Prea cicălitor. Iritant este că mașina are niște parametri definiți pentru sistemele de asistență, și niciun milimetru +/- toleranță.

Și când depășești acest cadru se nasc la interior tot felul de alerte audio, pe voci diferite și tonalități diferite. Oricât de atent am fost la drum nu am reușit să rulez fără declanșarea lor. Și inevitabil mi-am adus aminte de Hyundai Santa Fe, modelul din turul din primăvară, care avea aceleași apucături. Și ceva îmi spune că acest gen de feedback nu este singular vis-a-vis de modelele Hyundai. 

Cum se conduce

Ținând cont de dimensiuni, și de faptul că aveam în față peste 1.000 km, majoritatea lor de consumat pe autostrăzi, nu pot spune că epatam de entuziasm. Surprizele plăcute au fost legate de vivacitatea mașinii în regim de autostradă, cu bune reprize la viteze superioare, chiar dacă venise la întâlnire cu 115 CP și 14 Nm. Chiar dacă pare un detaliu insignifiant, abilitatea de a te putea integra în trafic fluid, fără a reprezenta un „dop” pentru restul participanților este un detaliu legat de siguranța călătoriei. Apoi mi-a plăcut și stabilitatea mașinii la viteze de autostradă, atât stabilitatea în linie dreaptă cât și faptul că nu am sesizat să fie semnificativ afectată de vântul lateral. 

Chiar dacă este un model care ar trebui să aibă menționat „urban” în certificatul de naștere, direcția nu este atât de ușoară cât să-ți mărească pulsul la rulajul pe autostradă. O zi maraton de rulat pe autostradă care a însemnat 5 opriri pentru încărcare. Cea mai mică valoare medie de încărcare a fost de 40 kWh, și a ajuns la 70 kWh – cea mai bună. Dar am descoperit că aceste valori sunt influențate și de stație. 

Iarăși, un detaliu care îți dă încredere la drum lung este faptul că prognoza de autonomie este una reală, te poți baza pe ea. Atât de multă încredere am avut în spusele mașinii încât nu am redus viteza de rulare, am mers 130 km/h până la stația de încărcare. Penultima oprire a fost cu 1% încărcare baterie și autonomie 2 km, ultima cu 2% și 3 km autonomie. 

Hyundai Inster este categoric o citadină cu șarm, poate cam vocală. Iar pentru drumuri lungi, dacă aveți altă opțiune, alegeți-o, dacă nu, cu puțină organizare, ajungi la destinație.

Preț mașină testată: 25.585 de euro cu TVA, prin BT Leasing: de la 323 de euro/lună

Partener principal: Schaeffler, încărcat de OMV eMotion, finanțat de BT Leasing de la Banca Transilvania, pus pe șosea de Michelin, tehnologizat de Server Config

În galeria foto veți găsi graficele pentru fiecare zi din tur cu toate datele relevante.

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite