West Ham-Fiorentina, incident șocant la Praga: Finala Conference League, stricată de niște huligani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UEFA va declanșa, în mod clar, o anchetă disciplinară, după această finală din Conference League, găzduită de Praga. Pentru că ceea ce s-a întâmplat, miercuri seară, pe „Stadion Fortuna Arena“, n-are ce căuta într-o lume normală.

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Concret, în minutul 33, căpitanul Fiorentinei, Cristiano Biraghi (30 de ani), s-a dus la marginea terenului pentru a executa o lovitură de colț. A fost momentul în care au zburat spre el tot felul de obiecte aruncate dinspre sectorul în care se aflau fanii lui West Ham. Printre care și niște huligani dezgustători! Pentru că Biraghi a fost lovit de un obiect dur și s-a umplut de sânge!

Spre lauda sa, căpitanul Fiorentinei doar i-a aplaudat ironic pe cei care l-au lovit. Probabil, 9 din 10 fotbaliști s-ar fi tăvălit pe jos și s-ar fi ridicat... poimâine! Biraghi însă s-a dus la medicul Fiorentinei, a primit îngrijiri medicale și apoi a revenit pe teren și tot el a executat cornerul.

Așa a arătat Biraghi, lovit de un obiect dur aruncat din tribune
Așa a arătat Biraghi, lovit de un obiect dur aruncat din tribune

Arbitrul Carlos del Cerro Grande (Spania, 47 de ani) a întrerupt meciul, cât timp Biraghi a fost cusut de doctorul Fiorentinei. Cu siguranță însă, incidentul va fi notat în raportul centralului întâlnirii și West Ham se va alege cu o pedeapsă grea din cauza unor derbedei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite