Vlad Moldoveanu bate record după record | adevarul.ro

Vlad Moldoveanu bate record după record

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Baschetbalistul român se află între primii 15 marcatori din Campionatul Universitar Nord-American, iar echipa lui, Eagles, şi-a egalat totalul de victorii din ediţia trecută. Românul a marcat 39 de puncte în meciul cu Lehigh, disputat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Vlad Moldoveanu a devenit la finalul săptămânii trecute primul jucător român din istorie care a pătruns în top 15 al marcatorilor din Campionatul Universitar de Baschet din America de Nord (NCAA), la masculin, competiţie în care evoluează peste 3.000 de jucători. Cu o medie de 21,8 puncte pe meci în acest sezon, Moldoveanu se află pe locul 12 în topul marcatorilor şi i-a adus pe cei de la Eagles în situaţia de a egala, la jumătatea sezonului, totalul succeselor din întreg sezonul trecut. Românul a fost numit pentru a treia oară în acest campionat cel mai bun jucător al săptămânii în Patriot League, conferinţa din care fac parte cei de la American University, şi are mari şanse de a fi desemnat cel mai bun jucător al sezonului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, baschetbalistul român a marcat 39 de puncte, ceea ce reprezintă recordul său în NCAA. Echipa lui, American Eagles, a învins cu 82-75 pe marea rivală din conferinţa Patriot League, formaţia colegiului Lehigh. Moldoveanu a fost imposibil de contracarat în partea a doua a jocului, când a reuşit 29 de puncte. Românul şi-a completat evoluţia cu 12 recuperări şi a avut un procentaj de sută la sută la aruncările libere, 10 reuşite din tot atâtea încercări.

Moldoveanu a marcat cel puţin 20 de puncte în 10 partide dintre cele 16 disputate până acum, iar în două rânduri a depăşit „graniţa" celor 30 de puncte pe meci. American are 11 victorii şi 5 înfrângeri în partidele jucate în afara conferinţei, cel mai bun rezultat obţinut în ultimii 28 de ani.

Va fi prezent în Draftul NBA

Aflat în ultimul an de colegiu, Vlad Moldoveanu se va declara eligibil pentru Draftul NBA, modalitatea prin care jucătorii din campionatul universitar sunt aleşi de către echipele din liga profesionistă. "Dacă voi fi draftat, atunci mi se va îndeplini un vis pe care îl am încă de când am început să joc baschet. Dacă nu, atunci voi reveni în Europa şi voi vedea ce oportunităţi mi se oferă aici", a declarat jucătorul român. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite