Visul european s-a oprit în semifinale pentru CSM București. Metz, prima finalistă în Liga Campionilor, după ce le-a zdrobit pe românce
0Visul celor de la CSM București de a ajunge în finala Ligii Campionilor s-a încheiat la Budapesta, după o înfrângere cu 32-27 (17-13) în fața formației franceze Metz. Deși partida a început sub semnul echilibrului, adversarele au ridicat nivelul pe parcurs și s-au desprins decisiv, obținând pentru prima dată în istorie calificarea în ultimul act al competiției.

Pentru echipa bucureșteană, cele mai eficiente jucătoare au fost Maslova, cu șapte goluri, Ostergaard, cu patru, și Omoregie și Pintea, fiecare cu câte trei reușite. De partea cealaltă, Boutktit a înscris de opt ori, iar Valentini a contribuit cu șapte goluri la succesul lui Metz.
CSM București ajunsese la Turneul Final Four după o dublă spectaculoasă în sferturile de finală, unde a eliminat-o pe Esbjerg. Vicecampioana României s-a calificat direct în această fază a competiției datorită locului secund ocupat în grupa B.
Campioană a Europei în 2016, CSM București revenise în Final Four după o pauză de opt ani, ultima prezență fiind în 2018, când a cucerit medalia de bronz.
Cea de-a doua semifinală se va disputa tot astăzi, între Brest și Gyor, de la ora 19:00.
Marea finală este programată duminică, de la ora 19:00.























































