VIDEO Spania plânge cu Iniesta: Fotbalistul Barcelonei şi-a anunţat plecarea. Imagini emoţionante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o carieră de peste 20 ani la formaţia catalană, Andres Iniesta (33 de ani) a confirmat că va porni într-o nouă aventură, începând din sezonul viitor.

Cupa Spaniei pe care Barcelona a cucerit-o, săptămâna trecută, a fost ultimul trofeu pe care Andres Iniesta l-a ridicat deasupra capului din postura de căpitan al formaţiei blau-grana.

Într-o conferinţă de presă organizată astăzi, mijlocaşul a confirmat că va merge în China, acolo unde, potrivit Telekom Sport, s-a înţeles deja cu Chongqing Dangdai Lifan, ocupanta locului 6 în prima ligă, în acest moment.

Întâlnirea dintre Iniesta şi jurnaliştii prezenţi în sală a fost una emoţionantă, iar fotbalistul spaniol a vorbit, având lacrimi în ochi.

Ce a spus Iniesta?

*Această conferinţă de presă e pentru a face publică decizia mea. Acest campionat e ultimul jucat de mine aici! E o decizie foarte calculată şi gândită, la nivel personal. În cei 22 de ani petrecuţi aici, la cea mai bună echipă din lume din punctul meu de vedere, am învăţat ce înseamnă să joc aici an de an, ştiu ce înseamnă responsabilitatea de a fi căpitanul acestui club.

*Dar sunt sincer cu mine şi cu clubul care mi-a oferit totul şi simt că etapa mea s-a terminat în acest an. Am dat tot ce am avut mai bun şi înţeleg că în viitor n-aş mai fi putut să dau totul la acelaşi nivel, din punct de vedere fizic şi mental. Am vrut să plec simţindu-mă util, important şi titluar. Şi vreau să păstrez emoţiile pozitive trăite în toţi aceşti ani.

*E o zi foarte dificilă pentru mine. Mi-am trăit toată viaţa aici şi să spun adio casei mele, vieţii mele, e foarte dificil [...] Nu m-aş fi iertat, dacă aş fi rămas într-o situaţie neconfortabilă pentru club. Şi eu, şi clubul merităm altceva.

*Vreau să mulţumesc clubului şi La Masia pentru tot ce mi-au oferit. Sunt ceea ce sunt datorită lor. 

*Vreau să le mulţumesc colegilor şi oamenilor de la club care mă fac mai bun cu fiecare zi trecută.

*De asemenea, le mulţumesc fanilor care mi-au oferit dragostea lor, părinţilor, sorei mele... 

*Acum 22 de ani, am venit aici într-o maşină şi acum sunt aici, alături de mine, şi cu persoana cea mai minunată din toată viaţa mea şi care mă face fericit în fiecare zi, soţia mea. Vă mulţumesc tuturor pentru tot.

VEZI AICI CONFERINŢA SUSŢINUTĂ DE INIESTA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite