VIDEO România - Estonia 2-0: jucăm urât, dar suntem la baraj. Mulţumim Olanda!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marica a marcat din penalty pentru 1-0.
Marica a marcat din penalty pentru 1-0.

Echipa lui Van Gaal ne-a trimis la play-off, învingând Ungaria (8-1) şi Turcia (2-0). Tricolorii n-au arătat un fotbal de calitate nici în compania unor adversari de mâna a treia, Andorra şi Estonia, dar sunt la un pas de Mondialul brazilian. „Adevărul“ prezintă numele echipelor pe care le putem întâlni la baraj, dar şi data la care va avea loc tragerea la sorţi.

România a arătat ca un dragon care scoate fum pe nări înaintea meciului cu Estonia. La nivel declarativ, urma să-i zdrobim pe estonieni la scor de maidan. Am prins curaj şi mai mult, atunci când am văzut primul „11“ trimis pe teren de Piţurcă. Bucur, Stancu, Tănase şi Marica, patru oameni ofensivi, titulari! Apoi, a început meciul, iar după vreo zece minute, ne-am prins că, realist vorbind, nu o să le dăm cinci goluri estonienilor - ungurii i-au bătut cu 5-1, la Budapesta - nici dacă s-ar juca două zile!

De fapt, planul a fost să stăm cu degetul pe butonul de „refresh“ ca să vedem dacă olandezii ne vor trimite la baraj. Şi n-a trebuit să aşteptăm mult, fiindcă, după doar 10 minute, batavii au făcut 1-0. Iar din acel moment, meciul de pe „Arena Naţională s-a cam terminat. Primele ocazii de gol le-au aparţinut oaspeţilor, iar România a avut nevoie de 25 de minute ca să-şi creeze o oportunitate de a marca. Stancu a trimis însă peste transversală din câţiva metri. 

Un meci cu efect de somnifer a fost trezit la viaţă de un fundaş rudimentar al Estoniei, care l-a doborât în careu pe Stancu. Penalty-ul a fost transformat de Marica (30). Acelaşi Marica a fost aproape de 2-0, însă portarul oaspeţilor a trimis în corner. La pauză, a fost perfect: 1-0 pentru România, 1-0 pentru Olanda.

După pauză, chiar că nu s-a mai jucat nimic, mai ales că Olanda a făcut repede 2-0 (47), la Istanbul. Drept urmare, pe „Arena Naţională“ a ieşit un joc confuz, la trecerea timpului, iar pe final, acelaşi Marica a făcut 2-0. Per ansamblu, n-am fost în stare să practicăm un fotbal de calitate, nici cu Andorra, nici cu Estonia, dar, paradoxal, suntem la barajul pentru CM 2014. Acolo însă, nu ne mai putem baza pe alţii care să ne impingă de la spate, ci trebuie să jucăm fotbal. Oare putem? Vom afla răspunsul la „dubla“ din 15 şi 19 noiembrie. 

La baraj, putem întâlni Croaţia, Grecia, Portugalia sau Ucraina. Tragerea la sorţi va fi, la Zurich, la 21 octombrie!

Pentru că România nu va fi cap de serie la tragerea sorţi, tricolorii vor juca, acasă, în tur, la 15 noiembrie, iar returul va fi în deplasare, la 19 noiembrie.

15

ani au trecut de la ultima apariţie a României la un Mondial, cel francez, din 1998.

CITEŞTE ŞI:

*Piţurcă, primele declaraţii după ce am ajuns la baraj: „Avem şansa a doua, indiferent de echipa pe care o vom întâlni la play-off“. Ce notă a dat echipei

*Mutu l-a luat peste picior pe Piţurcă , dar acum aşteaptă telefonul lui. Ce zice de calificarea României la baraj şi de ce nu s-a uitat la meciul cu Estonia

*Chivu a abandonat naţionala, dar se bucură pentru ea. Ce adversar îşi doreşte la baraj şi ce spune despre Mutu

*Gică Popescu e dur cu echipa lui Piţurcă: mesajul pe care le-a transmis fotbaliştilor după 2-0 cu Estonia

VEZI GOLURILE MECIULUI

Grupa D - ultima etapă

România - Estonia 2-0

Marica 30 (pen.), 81

Turcia - Olanda 0-2

Robben 8, Sneijder 47

Ungaria - Andorra 2-0

Nikolici 52, Lima (aut.) 77

Clasamentul final

1. Olanda 28 de puncte (golaveraj +29)

2. România 19 puncte (+7)

3. Ungaria 17 puncte (+1)

4. Turcia 16 puncte (+7)

5. Estonia 7 puncte (-14)

6. Andorra 0 puncte (0 puncte)

Min. 90+3 - Final de meci, România e la barajul pentru CM 2014.

Min. 81 - GOOOL!!! Marica a marcat din nou.

Min. 79 - Schimbare în echipa României: iese Lazăr, intră Hoban.

Min. 76 - Grozav a fost aproape de 2-0. 

Min. 57 - Schimbare în echipa României: iese Bucur, intră Torje.

Min. 53 - Pe „Arena Naţională“ nu se joacă nimic. Olanda conduce Turcia cu 2-0.

Min. 46 - A început partea a doua. Schimbare în echipa României: iese Stancu, intră Grozav.

Min. 45 - Pauză. Iată rezultatele în grupa D: 

România - Estonia 1-0

Turcia - Olanda 0-1

Ungaria - Andorra 0-0

Min. 36 - Marica a fost aproape de 2-0, dar portarul a respins în corner mingea trimisă cu capul de atacantul român.

Min. 30 - GOOOL!!! Marica a transformat penalty-ul scos de Stancu.

Min. 29 - Penalty pentru România.

Min. 25 - Prima mare ocazie pentru România: Stancu a trimis peste din câţiva metri.

Min. 24 - Două mari ocazii pentru Estonia! A respins Tătăruşanu de fiecare dată.

Min. 20 - Se joacă fără ritm, mai ales după ce spectatorii au celebrat golul Olandei, transmiţându-le tricolorilor că Turcia e condusă. România are posesia, dar dominarea teritorială e una sterilă.

Min. 10 - Deocamdată un joc confuz. România a avut trei tentative de atac, toate finalizate cu centrări aiurea, pe sus, care au traversat careul oaspeţilor. Olanda conduce Turcia cu 1-0!!!

Min. 1 - Meciul a început. Sunt 15.000 de fani în tribune. Cel mai important meci al tricolorilor în această campanie a adus pe stadion cei mai mic număr de spectatori.

Calculele sunt simple: dacă Olanda nu pierde în Turcia, atunci ne ajunge şi un 1-0 cu Estonia. În schimb, dacă gazdele vor câştiga la limită, la Istanbul, atunci România are nevoie de un succes la cinci goluri diferenţă pentru a termina pe 2 în grupa D, înaintea trupei lui Fatih Terim. Tocmai de aceea, Victor Piţurcă a optat pentru o formulă ofensivă în care se regăsesc patru fotbalişti cu poftă de gol. 

Iată primul „11“ al României contra Estoniei:

 Tătăruşanu - Măţel, Gardoş, D. Goian, Raţ - C. Lazăr, Bourceanu - G. Bucur, B. Stancu, Cr. Tănase - Marica.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite