VIDEO România-Danemarca 2-0. Keşeru i-a învins singur pe danezi cu o "dublă" de senzaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul 13 i-a purtat noroc lui Keşeru în meciul cu Danemarca FOTO David Muntean
Numărul 13 i-a purtat noroc lui Keşeru în meciul cu Danemarca FOTO David Muntean

România şi-a luat revanşa în faţa Danemarcei, naţională care ne-a răpit în 2003 bucuria de a juca la Euro 2004. Tricolorii au învins cu 2-0 selecţionata nordică pe Arena Naţională graţie a două goluri minunate reuşite de Claudiu Keşeru. Aceasta a fost ultima partidă a naţionalei disputată în 2014.

România a început partida cu Danemarca cu gândul la revanşă, după ce în 2003 selecţionata nordică ne curma drumul spre Euro 2004. Anghel Iordănescu a început disputa de pe Arena Naţională cu o formula ofensivă, semn că meciul test cu nordicii a fost luat în serios de staff-ul naţionalei noastre.

Prima repriză a stat sub semnul echilibrului. Ambele formaţii au fost prudente, ocaziile mari fiind rare. Singura fază importantă de consemnat a fostul golul marcat de golgeterul inedit Papp, dar anulat corect de arbitru pe motiv de fault în atac.

În repriza secundă, jocul a căpătat valenţe mult mai ofensive pentru tricolori. Iordănescu a mutat cu Adi Popa şi Chipciu, ultimul intrat în locul lui Sânmărtean, iar aceste schimbări s-au dovedit a fi foarte inspirate. Chipciu a inventat în minutul 53 o pasă genială, peste apărarea danezilor, găsindu-l în poziţie ideală pe Keşeru. Atacantul Stelei a driblat portarul şi a deschis scorul pe Arena Naţională.

Peste cinci minute, Keşeru a recidivat, reuşind un gol fabulos. Stelistul a şutat cu stângul, de la peste 25 de metri şi a catapultat mingea în vinclul porţii adverse. Cu golurile marcate în acest amical, Keşeru a devenit "naşul" echipelor daneze. El a mai înscris în acest an trei goluri împotriva altei formaţii din Danemarca, Aalborg, pe care Steaua a învins-o cu 6-0 în grupele Europa League.

Revenind la echipa naţională, tricolorii încheie cu o victorie anul 2014, în faţa propriilor suporteri. Partida cu Danemarca a consemnat debutul lui Bicfalvi în prima reprezentativa şi, de asemenea, revenirea unor jucători precum Moţi şi Adi Popa sub tricolor, după câţiva ani de absenţă. Totodată, succesul din acest amical ajută România să-şi ia revanşa în faţa Danemarcei, după 11 ani de aşteptare. În 2003, danezii câştigau la Bucureşti, pe nisipul fostului stadion Lia Manoliu, cu 5-2.

VIDEO cu golurile lui Keşeru


Min. 90+3 Final de meci pe Arena Naţională: România-Danemarca 2-0!

Min. 83 Keşeru caută "tripla", inventând un şut cu dreptul, dar mingea se duce pe lângă poarta oaspeţilor. Între timp, din echipa noastră a ieşit Prepeliţă şi a intrat Pintilii.

Min. 80 Prepeliţă face un dribling pe metru pătrat şi caută colţul lung, dar mingea trece pe lângă poartă.

Min. 79 Iese Papp, intră Luchin.

Min. 73 Vibe pătrunde furibund spre poarta noastră, dar Pantilimon scoate în corner.

Min. 65 Încă două schimbări făcute de Iordănescu: au ieşit Chiricheş şi Maxim, au intrat Moţi şi Bicfalvi, care debutează la naţională.

Min. 58 GOOOOL România! Keşeru reuşeşte "dubla" cu un şut fenomenal, cu stângul, catapultat în poarta oaspeţilor.

Min. 55 Maxim încearcă o scăriţă, dar mingea se scurge pe lângă bara porţii daneze.

Min. 53 GOOOOL România! Alex Chipciu trimite o pasă peste apărarea daneză, îl găseşte pe Keşeru, care driblează portarul şi înscrie pentru 1-0!

Min. 46 A început repriza secundă. Iordănescu a schimbat la pauză: au ieşit Sânmărtean şi Enache, au intrat Chipciu şi Adi Popa.


Min. 45+1 Final de primă repriză, 0-0 la pauză.

Min. 40 Gazdele caută culoare spre poarta daneză, însă oaspeţii joacă foarte sus pe final de repriză.

Min. 35 România intensifică atacurile la poarta adversă, tricolorii având posesie superioară danezilor.

Min. 30 Maxim şutează năprasnic de la marginea careului de 16 metri, însă înainte arbitrul fluierase un henţ comis de Keşeru în atac.

Min. 22 Ocazie pentru România: Papp trage de la peste 25 de metri, mingea trece puţin peste transversală.

Min. 13 Enache pătrunde frumos spre careul advers, dar greşeşte centrarea pentru Keşeru.

Min. 11 România înscrie prin Papp, dar golul este anulat corect pe motiv de fault în atac al fundaşului nostru.

Min. 8 Danezii ratează prima şansă de a deschide scorul prin Andersen, care şutează pe lângă poarta lui Pantilimon.

Min. 5 Oaspeţii încep curajos partida şi îi presează pe tricolori în propria jumătate.

Min. 1 A început partida, danezii au avut lovitura de start.


Printre titulari se regăseşte şi Lucian Sânmărtean, care, deşi a suferit o leziune musculară la antrenament, a putut fi recuperat în timp util.

Iată şi echipele de start:

România: Pantilimon - Papp, Chiricheş, Gardoş, Raţ - Prepeliţă, Hoban - Enache, Maxim, Sânmărtean - Keşeru.

Danemarca: Stephan Andersen - Lars Jacobsen, Simon Kjaer, Andreas Bjelland, Nicolai Boilesen - Anders Christiansen, William Kvist Jorgensen, Nicolaj Thomsen - Lasse Vibe, Nicklas Bendtner, Lucas Andersen.

Danemarca revine la Bucureşti după 11 ani. Ultima dată când noridicii au fost în România s-a petrecut în 2003, când au învins formaţia tricoloră, antrenată atunci tot de Iordănescu, cu 5-2 pe nisipul fostului stadion "Lia Manoliu". Aceiaşi danezi aveau să ne oprească din drumul spre Euro 2004, după egalul făcut de naţionala noastră la Copenhaga, scor 2-2, cu gol înscris de ei în minutul 90+7. Tricolorii au acum şansa de a-şi lua revanşa în faţa Danemarcei, chiar dacă acest joc nu este decât un amical. 

Din păcate, acest meci se va juca cu Arena Naţională pe jumătate goală, interesul fanilor fiind extrem de scăzut. Este de aşteptat ca la ora de start a partidei să nu fie în tribune mai mult de 15.000 de suporteri. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite