VIDEO Petrecere de zile mari la Belgrad! Djokovici, Thiem şi Zverev au uitat de  inhibiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominic Thiem, Novak Djokovici şi Alexander Zverev, la Belgrad.
Dominic Thiem, Novak Djokovici şi Alexander Zverev, la Belgrad.

Novak Djokovici a avut grijă şi ca jucătorii pe care i-a invitat la Belgrad, pentru primul turneu demonstrativ cu spectatori în tribună post-pandemie, să se simtă cât mai bine.

Duminică, după finală, liderul mondial din tenisul masculin a petrecut împreună cu austriacul Dominic Thiem, cu germanul Alexander Zverev şi bulgarul Grigor Dimitrov, într-un club. Cei trei s-au distrat de minune, ajungând să ofere imagini savuroase, dansând la bustul gol.

Prins de evenimentele de la Belgrad, Djokovici a ratat şi cea mai importantă consultare virtuală dintre ATP şi peste 400 dintre jucătorii profesionişti, având pe ordinea de zi viitorul sezonului, lucru care l-a înfuriat pe americanul Noah Rubin.

„Este normal să vorbim despre Djokovici, pentru că sunt probleme de siguranţă evidente legate de evenimentul lui, iar când eşti preşedintele Consiliului Jucătorilor şi nu ai timp să participi la o conferinţă istorică, în timp ce pe reţelele de socializare apar imagini de la o miuţă (n.r. - Djokovici şi prietenii săi au jucat şi fotbal în urmă cu câteva zile)… Este vorba despre responsabilitate. Când eşti în Consiliu laşi să se înţeleagă că ţi-ar păsa şi că vrei să schimbi lucrurile, dar asta vine şi cu responsabilităţi. Nu neg ceea ce a făcut pentru tenis, dar nu e normal să nu fii acolo când avem nevoie de tine“, a transmis Rubin.

Deşi a intrat în contact cu un baschetbalist testat pozitiv pentru COVID, Novak Djokovici a făcut deja deplasarea spre Zadar, în Croaţia, pentru următoarea etapă a circuitului său demonstrativ, Adria Tour.

Veste bună de la Dominic Thiem

Dominic Thiem, câştigătorul Adria Tour la Belgrad, a efectuat testul COVID la revenirea în Austria, iar rezultatul testului său a fost negativ.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite