VIDEO Penibil şi dărămat: Cum a fost primit portarul lui Liverpool de fani după finala Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karius

Neamţul Loris Karius şi-a îngropat echipa în partida de la Kiev în care a comis două gafe halucinante în confruntarea cu Real Madrid.

Loris Karius are 24 de ani şi până aseară era, probabil, printre cei mai puţini cunoscuţi jucători ai lui Liverpool. Această situaţie s-a schimbat însă, iar acum toată planeta fotbalului vorbeşte despre Loris Karius.

Iar asta pentru că goalkeeper-ul adus de la Mainz a comis două greşeli devastatoare în finala Ligii Campionilor. După terminarea meciului, Karius a fost, pur şi simplu, la pământ, plângând în hohote. Neamţul a fost consolat, pe rând, şi de jucătorii Realului, în frunte cu Gareth Bale, cel care a marcat o „dublă“ sâmbătă seară.

Cu ochii în lacrimi, Karius a găsit puterea de a merge în faţa fanilor lui Liverpool pentru a-şi cere scuze. Reacţia suporterilor? Una superbă! Aceştia l-au aplaudat pe Karius, cel care, emoţionat, a început să plângă şi mai tare.

Specialiştii l-au desfiinţat

Frank Lampard (fost jucător Chelsea): La nivel uman, îmi pare rău pentru el şi înţeleg că greşeala e omenească. Dar asemenea greşeli într-o finală de Champions League, la un astfel de nivel, nu ar trebui să se întâmple.

Garyl Lineker (fost atacant Anglia): Ce eroare incredibilă din partea lui Karius! Benzema a fost inteligent, dar cum să faci aşa ceva ca portar?

Rio Ferdinand (fost fundaş Manchester United): N-are cum să nu-ţi pară rău de el. Dar eu sunt mult mai preocupat de viitorul lui, ce va fi după un astfel de meci. Are nevoie de toţi să fie în jurul lui şi să-l consoleze, să-i ridice moralul.

VEZI REACŢIA LUI KARIUS ÎN FAŢA FANILOR LUI LIVEPOOL

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite