VIDEO „Masacru“ în Spania: Croaţia, marea finalistă a Mondialului, a fost pulverizată cu toate vedetele pe teren
0Croaţia a câştigat milioane de fani în România pe durata turneului final. Probabil, aceştia au suferit teribil, marţi seara, atunci când au văzut în ce hal s-au prezentat favoriţii lor.
Pe cât de memorabil a fost Mondialul din 2018 pentru naţionala Croaţiei, pe atât de ruşinos a fost debutul acestei echipe în Liga Naţiunilor.
Aflată în Liga A, acolo unde joacă granzii Europei, în grupa a 4-a, alături de Spania şi Anglia, Croaţia a debutat în competiţie, marţi seara, în deplasare, la Elche. Iar meciul a fost un veritabil dezastru pentru trupa lui Zlatko Dalici!
Cu vedetele Modrici, Rakitici, Perisici, Brozovici în primul „11“, Croaţia a fost zdrobită cu un halucinant 6-0 de Spania (Saul 24, Asensio 33, Kalinici 35-autogol, Rodrigo 49, Ramos 57, Isco 70).
E a doua oară în acest an, când Spania face un astfel de scor cu o mare echipă. Înainte de Mondiale, ibericii au distrus Argentina, fără Messi, scor 6-1.
Croaţia are două meciuri după Mondiale şi e în derivă: mai întâi, a fost amicalul cu Portugalia (1-1), iar acum acest eşec categoric cu Spania.
VEZI GOLURILE MECIULUI SPANIA - CROAŢIA

















































