VIDEO Finala de neuitat a Simonei Halep: cum a câştigat Wimbledonul, acum un an. „Am pierdut un pariu cu Darren“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu exact un an, Simona Halep a jucat o finală perfectă la Wimbledon în faţa Serenei Williams. Trofeul rămâne în posesia sa încă 12 luni, după ce pandemia de coronavirus a anulat ediţia 2020.

Pentru cei care căutau în primul schimb de mingi al duelului dintre Simona Halep şi Serena Williams un răspuns la întrebarea <<Cum va arăta finala feminină la Wimbledon 2019?>>, ziua de 13 iulie a avut o evoluţie neaşteptată. Halep nu a trecut mingea de fileu la serviciul ferm cu care americanca a deschis finala. Abia al doilea punct a fost edificator pentru ceea ce avea să se întâmple: Simona o lăsa fără replică pe americancă, cu un passing ferm, perfect calibrat. Şi totul avea să se petreacă în viteză.

Nu voi uita niciodată aceste două săptămâni şi finala. A fost incredibil. Am fost destul de relaxată în timpul acestui turneu. Urăsc băile cu gheaţă, dar, dacă îmi aduc bine aminte, am făcut una după fiecare meci de la Wimbledon. Poate că de asta am câştigat. Am făcut-o, pentru că am pierdut un pariu cu Darren! Faptul că am reuşit să câştig finala a însemnat enorm, iar asta se vedea pur şi simplu în ochii mei. A fost un moment special“, a rememorat Simona, urmărind firul evenimentelor cu ajutorul unor fotografii selectate de reprezentanţii WTA.

Victoria Simonei Halep a surprins fanii, specialiştii. Mai puţin pe antrenorul Daniel Dobre, care îi spusese încă de la Miami, din primăvară, că un succes la Wimbledon pare mai simplu decât în oricare Grand Slam. Mihaela Buzărnescu, singura stângace din anturajul echipei de Fed Cup a României, i-a pus Simonei cele mai multe probleme, forţând-o să joace decisiv. În faţa Simonei s-au înclinat senzaţionala adolescentă Cori Gauff, jucătoare ce aveau o reputaţie serioadă de a fi fost spini în coasta româncei - Azarenka, Zhang, Svitolina, iar în cele din urmă, uriaşa Serena, de şapte ori campioană pe iarba londoneză. Spre deosebire de Roland Garros, unde s-a impus abia la a patra finală, Halep a câştigat autoritar la prima ocazie titlul cel mai râvnit din tenis, unul la care visa şi Tania Halep - mama Simonei, de ani buni.

Disciplina tactică a Simonei a fost incredibilă. Ceea ce s-a vorbit înainte de meci, s-a şi realizat. Simona nu s-a panicat, nu a schimbat nimic, a rămas foarte atentă, foarte concentrată şi a putut să termine meciul dominând mai bine decât la început. Chiar dacă urma să devină campioană la Wimbledon, chiar dacă exista o anumită presiune, braţul a fost liniştit, mintea a fost ageră, picioarele au fost acolo, a fost incredibil felul în care a reuşit să îşi domine emoţiile cap-coadă. Daniel Dobre, în dialog cu Adevărul

La capătul primei săptămâni de Wimbledon 2019, Halep dădea deja un verdict clar: „o spun pentru prima dată, iubesc iarba!” Iar sâmbătă, când ar fi trebuit să se joace o nouă finală feminină la Wimbledon, Simona a scris sugestiv pe reţelele de socializare: „Nu am apucat să port această frumoasă rochie Nike Court pe Center Court în acest an, dar abia aştept să mă întorc în 2021, în apărarea trofeului.”

Halep


Simona Halep şi-a prezentat echipamentul de campioană pe care nu a apucat să-l poarte. Foto: Simona Halep via Facebook

13 este numărul norocos al Simonei, iar prietenul meu Teo Cercel, când a văzut cum e programată finala, a spus că o să câştige sigur. Am pornit din start cu avantaj. Daniel Dobre, antrenorul care s-a aflat în loja Simonei la finala de la Wimbledon, pentru Adevărul

Opt repere fantastice ale finalei Simona Halep - Serena Williams, la Wimbledon 2019

  • 4-0 pe tabelă, după 13 minute. Serena Williams nu reuşise vreo lovitură câştigătoare.
  • 3 greşeli neforţate comise de Halep în întreaga finală, un record absolut potrivit IBM.
  • 1 minge de break trecută în dreptul Serenei, anulată prompt de Halep.
  • 6-2, 6-2: cel mai categoric scor administrat Serenei Williams în cele 33 de finale de Grand Slam ale americancei.
  • 3 passing-uri câştigătoare pentru Halep. Serena a avut succes doar în 4 din 11 atacuri la fileu.
  • 13 lovituri câştigătoare pentru Halep.
  • 45% dintre puncte adjudecate de Halep la retur.
  • 55 de minute a durat finala care a adus tenisului românesc primul trofeu la simplu, într-o probă a seniorilor, după 143 de ani de existenţă a Wimbledonului şi 133 de ediţii disputate.
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite