VIDEO Cel mai mare showman al tenisului vine la Bucureşti: sâmbătă, un meci sold-out la BRD Năstase-Ţiriac
0Chiar dacă meciul demonstrativ se joacă de nouă ani la turneul bucureştean, şi de această dată biletele pentru eveniment au fost epuizate cu o lună înainte. Iar asta, în primul rând, datorită unui tip de 58 de ani, care face spectacol pe teren.
Anul acesta, iubitorii tenisului vor avea şansa de a-l vedea pe legendarul Ilie Năstase într-un meci demonstrativ la dublu, a cărui miză va fi o seară plină de distracţie.
Marele campion, care a menţinut România în ultimii 40 de ani în topul ţărilor cu cei mai buni jucători de tenis din istorie, va încânta fanii turneului care-i poartă numele cu faimosul său serviciu pe spate şi mişcările inedite din teren, ce i-au adus, pe parcursul carierei sale, numărul 1 mondial şi peste 103 alte titluri.
Partenerul lui va fi Andrei Pavel, cel pe care Federaţia Română de Tenis l-a desemnat „racheta numărul 1“ a anului 2007. Ajuns până pe locul 13 mondial, Andrei Pavel are în palmares 3 titluri la simplu şi 6 la dublu.
De cealaltă parte a fileului va sta unul dintre cei mai spectaculoşi jucători de tenis, Mansour Bahrami, care va face echipă cu Henri Leconte. Francezul Leconte a jucat finala French Open la simplu în 1988, a câştigat-o la dublu în 1984 şi a ajutat Franţa să câştige Cupa Davis în 1991.
Meciul e programat sâmbătă, 25 aprilie, la Arenele BNR, începând cu ora 18.30.
Despre jucători
*Ilie Năstase e unul dintre sportivii de top ai României, în acelaşi timp un ambasador al imaginii ţării la nivel mondial. Năstase a fost numărul 1 mondial în anul 1973 (ATP) şi a câştigat 88 titluri la simplu în carieră, printre care se numără competiţiile US Open în 1972 şi French Open în 1973. La dublu a câştigat turneele Wimbeldon în 1973, French Open în 1970 (alături de Ion Ţiriac), şi U.S. Open în 1975.
*Henri Leconte e recunoscut pentru că a adus Franţa pe primul loc în Cupa Davis din anul 1991, pentru câştigarea finalei French Open la simplu în anul 1988, dar şi pentru câştigarea titlului la dublu în cadrul French Open în 1984.
*Lucrând ca băiat de mingi în cadrul unui complex din Teheran, încă de la o vârstă fragedă şi fără a avea bani pentru rachete de tenis, Mansour Bahrami a învăţat să joace tenis folosind o tigaie şi mingi făcute din sfori.
La sfârşitul anilor '70, guvernul din ţara sa a interzis concursurile sportive, iar Mansour, pentru că n-a putut renunţa la pasiunea lui de o viaţă, s-a mutat în Franţa. Numai după ce a primit cetăţenia de francez, jucătorul iranian a avut ocazia să intre într-un circuit de tenis profesionist. Până la vârsta de 30 de ani, el a reuşit să câştige cinci turnee la dublu. Niciun alt jucător de tenis n-a fost capabil să repete mişcările lui Bahrami. Atunci când aruncă mingea în aer şi o prinde în buzunar, atunci când serveşte având cinci mingi în mână sau atunci când glumeşte cu publicul sau partenerii de meci, Bahrami e uimitor şi amuzant, cucerind prin talent şi prezenţă de spirit.
VEZI CELE MAI TARI FAZE CU MANSOUR BAHRAMI
*Născut în Constanţa, Andrei Pavel e un renumit antrenor şi fost jucător de tenis român. El a început să joace tenis încă din copilărie, de la vârsta de 8 ani, devenind jucător profesionist în anul 1995. Pavel a câştigat 3 titluri la simplu, printre care turneul ATP Masters Series din Montreal/Toronto în 2001, precum şi 6 titluri la dublu, printre care Open Seat Barcelona, în 2007. Până de curând, acesta a fost antrenorul fostului număr 1 mondial feminin, jucătoarea Jelena Jankovići, iar în prezent o antrenează pe australianca Tamira Paszek, aflată în top 150 WTA.