VIDEO Ana Bogdan povesteşte coşmarul unui meci jucat, la aproape 40 de grade! „Nu mi s-a mai întâmplat să simt asta!“
0Ana Bogdan a obţinut victoria carierei, trecând în turul trei la Melbourne de Yulia Putintseva, din Kazahstan, o jucătoare clasată cu peste 50 de locuri WTA înaintea ei.
Ana a învins-o după un meci epuizant, disputat pe o căldură sufocantă, românca având nevoie de trei seturi, scor 1-6, 6-2, 6-3, şi de două ore şi şase minute pentru a se impune. Ana a povestit la final că nu a jucat niciodată pe o astfel de temperatură, acesta fiind cel mai dificil meci din cariera ei.
"Efectiv credeam că mă sufoc. Nu mi s-a întâmplat niciodată să simt un nod în gât. Mie îmi place căldura, dar nici chiar aşa. la fiecare pauză a trebuit să schimb şosetele pentru că erau pleaşcă şi mă ardeau tălpile. Sunt fericită pentru rezultatul meu şi a meritat tot efortul pe care l-am făcut", a afirmat Ana, care va juca mai departe, în turul al treilea, cu Madison Keys.
Ana se află acum pe locul 88 în clasamentul WTA live.
Vezi mai jos ce a mai declarat Ana Bogdan după meciul cu Putintseva