VIDEO Ajutor nesperat pentru Steaua: Dinamo-Astra 2-0. "Câinii", tot mai aproape de cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Cosmin Iftode
FOTO Cosmin Iftode

Dinamo a învins cu 2-0 pe Astra, chiar de Paşte, în etapa a 28-a din Liga 1 şi a mai făcut un pas spre calificarea în sezonul viitor al cupelor europene. De partea cealaltă, pentru Astra, înfrângerea înseamnă spulberarea oricăror speranţe pentru titlu.

În ziua de Paşte, Dinamo a primit vizita Astrei Giurgiu, echipă care la mijlocul acestei săptămâni s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins Petrolul cu 2-1. Deşi se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, giurgiuvenii au evoluat neaşteptat de slab în acest meci, oferindu-le elevilor lui Stoican şansa de a câştiga un meci atât de important în bătălia pentru cupele europene. 

Cu două goluri marcate în repriza secundă prin Şerban (48) şi Rotariu (86), "câinii" au obţinut cu lejeritate o victorie clară, ce îi ajută să revină pe locul 4 în clasament, cu un punct avans faţă de Vaslui, principala urmăritoare (Dinamo şi Vaslui luptă se termine campionatul pe locul 4, poziţie care asigură dreptul de a juca în Europa League).

Victoria lui Dinamo contra Astrei o ajută şi pe Steaua deopotrivă. Dacă Astra ar fi câştigat în "Ştefan cel Mare", s-ar fi apropiat la trei puncte de campioana României şi ar fi relansat lupta pentru titlu. Însă, înfrângerea suferită în această etapă demonstrează că echipa lui Florin Marin este incapabilă să-i ţină piept Stelei în duelul de la distanţă pentru câştigarea campionatului.

Iată cum se prezintă clasamentul provizoriu:

1. Steaua 27 18 8 1 57:16 62 puncte
     
2. Astra 28 17 5 6 56:26 56
     
3. Petrolul 27 13 13 1 38:16 52
     
4. Dinamo 28 14 7 7 42:25 49
     
5. FC Vaslui 28 14 6 8 35:18 48

VIDEO Dinamo - Astra Giurgiu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite