Victorie pentru Grasshopper înaintea meciului cu Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa Grasshopper Zurich, adversara Stelei în play-off-ul Ligii Europa, a învins, scor 2-1 (1-1), duminică, în deplasare, formaţia FC St. Gall, într-un meci contând pentru etapa a V-a a campionatului elveţian, informează cotidianul Blick.

Victoria împotriva formaţiei St. Gall reprezintă primul succes al echipei Grasshopper Zurich în sezonul 2010/2011 al campionatului Elveţiei.

Pentru Grasshopper au marcat Salatici, în minutul 3, şi Toko, minutul 64, în timp ce pentru gazde a marcat Schenkel, în minutul 20. Antrenorul echipei Grasshopper Zurich, Ciriaco Sforza, a folosit următorea echipă: 1. Konig - 3. Menezes, 4. Vallori, 6. Smiljanici, 2. Voser - 35. Salatici - 9. Lang, 15. Cabanas (14. Hajrovici 90+2) , 28. Toko (5. Colina '69), 31. Zuber - 11. Renella (7. Innocent Emeghara '74).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite