Victorie după 895 de zile a Muguruzei versus Top 5. Halep, „supravieţuitoarea“ jumătăţii a doua de tablou la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep este singura jucătoare din Top 8 WTA care rezistă încă în turneu pe jumătatea inferioară de tablou. Garbine Muguruza a obţinut, sâmbătă, prima victorie în faţa unei jucătoare din Top 5 WTA după aproape doi ani şi jumătate, 6-1, 6-2 în faţa Elinei Svitolina, calificându-se totodată în optimi la Australian Open.

Muguruza încheie o perioadă neagră a carierei sale şi dă semne că, după mai bine de şase luni de haos, cu două eliminări consecutive în primul tur la turneele de Mare Şlem, s-a regăsit. Spaniola, având-o în lojă pe Conchita Martinez, a făcut un meci splendid în faţa Svitolinei, impunându-se în 67 de minute, cu 31 de lovituri câştigătoare şi un procentaj impresionant de reuşită în spatele primului serviciu (84% - doar patru puncte pierdute). Garbine nu mai învinsese o membră Top 5 de pe 14 august 2017, de la Cincinnatti, când o depăşea, în finală, pe Simona Halep. De atunci, Muguruza a mai primit doar o victorie la masa verde din partea Simonei în meciuri versus Top 5.

De partea cealaltă, Svitolina nu a găsit nici de această dată cheia pentru a o învinge pe Muguruza într-un Grand Slam, cedând pentru a patra oară în faţa spaniolei, din tot atâtea meciuri directe.

Cum a „chelit“ tabloul feminin

Tabloul feminin a suferit pierderi incredibile în turul trei în rândul capilor de serie, culmea! - după ce la finalul primelor două runde stabilise un record al ultimilor ani, primele zece favorite ajungând în formulă completă în turul trei la un Grand Slam pentru prima dată de la Wimbledon 2009 încoace, potrivit statisticienilor WTA. Dintre primele opt favorite, dar şi din Top 8 WTA (marcăm diferenţa, întrucât Bianca Andreescu, locul 6 WTA absentează, astfel încât Serena Williams - a noua jucătoare a lumii - a fost cap de serie 8), doar Ashleigh Barty, Petra Kvitova şi Simona Halep mai sunt în cursă în acest moment.

Barty şi Kvitova se află însă pe partea cea mai de sus a tabloului, fiind la câte o victorie distanţă de un duel direct, în sferturi.

Tabloul optimilor la Australian Open 2020:

  • Barty (#1) - Riske (#18)
  • Kvitova (#7) - Sakkari (#22)
  • Kenin (#14) - Gauff
  • Wang (#27) - Jabeur
  • Kontaveit (#28) - Swiatek
  • Halep (#4) - Mertens (#16)
  • Muguruza - Diyas sau Bertens (#9)
  • Kerber (#17) - Pavlyuchenkova (#30)
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite