Vettel sau Alonso? Campionul mondial la F1 va fi decis duminică, în Brazilia
0
Titlul mondial din Formula 1 va fi desemnat duminică, în cadrul Marelui Premiu din Interlagos, Brazilia. Concursul se dă între Sebastian Vettel şi Fernando Alonso.
Penultima cursă din sezonul curent de Formula 1, desfăşurată în Texas, a fost câştigată de Lewis Hamilton şi lupta pentru titlu se va decide duminică, în Brazilia. Diferenţa dintre Sebastian Vettel şi Fernando Alonso, posibilii câştigători, este de 13 puncte.
Sebastian Vettel a câştigat cinci curse anul acesta şi ar
putea fi campion mondial pentru a treia oară consecutiv. Situaţiile în care neamţul ar putea fi campion mondial:
- dacă termină cursa pe orice loc, dar Fernando Alonso se clasează după el;
- dacă termină cursa în primii patru clasaţi;
- dacă încheie cursa pe locurile 5,6 sau 7, iar Alonso nu câştigă cursa;
- dacă termină pe locul 8 sau 9, dar Alonso nu se clasează mai sus de locul patru;
- în orice situaţie în care Alonso nu se clasează mai sus de locul patru.
Fernando Alonso are trei victorii în acest sezon şi ar putea deveni campion mondial pentru a treia oară în carieră, cu următoarele condiţii:
- dacă va câştiga cursa şi Vettel nu se clasează în primii cinci;
- dacă se clasează pe locul doi, iar neamţul nu încheie cursa mai sus de poziţia a opta;
- dacă se clasează pe locul trei şi Vettel nu urcă peste poziţia a 10-a.
Vettel, cel mai tânăr campion mondial de Formula 1
În vârstă de 25 de ani, Sebastian Vettel este cel mai tânăr pilot care a câştigat campionatul mondial de Formula 1. A debutat în cea mai importantă competiţie automobilism în urmă cu şase ani, când a devenit pilot de teste pentru echipa BMW Sauber. În 2007, când polonezul Robert Kubica a suferit un accident, Vettel i-a luat locul. Prima sa cursă a fost Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, unde a obţinut al şaptelea loc în calificări şi poziţia a opta în cursă şi primul său punct din carieră, fiind cel mai tânăr pilot care punctează în Formula 1, la 19 ani şi 349 de zile.
Neamţul l-a detronat pe precedentul deţinător al recordului, Jenson Button, care debutase la 20 de ani şi 67 de zile, în 2000. În anul 2007, Vettel s-a despărţit de echipa sa şi a semnat cu Scuderia Toro Rosso, iar un an mai târziu a devenit cel mai tânăr pilot care a ocupat pole position la startul unei curse, Marele Premiu al Italiei, pe care apoi a şi câştigat-o. În anul 2009, a ajuns la austriecii de la Red Bull Racing, alături de care a cucerit Marele Premiu al Chinei, consemnând cea de-a doua victorie din cariera sa.
Alonso: performanţă trasă în jos de sărăcie, dar salvată de sponsorizări
Fernando Alonso are 31 de ani şi a fost campion mondial în 2005 şi 2006. Contrar majorităţii, spaniolul nu provine dintr-o familie bogată, astfel încât participarea sa în karting a fost posibilă exclusiv datorită sponsorizărilor. În 1994 a câştigat titlul de campion mondial la categoria juniori (1996), performanţă dublată de un alt titlu în Spania şi de poziţia secundă în campionatul european. Alonso a debutat în Formula 1 în Marele Premiu al Australiei, la Minardi.
În ciuda monopostului puţin performant, spaniolul a reuşit să impresioneze, fără a prinde însă niciun punct în anul de debut. În 2002 a devenit pilot de teste la Renault şi după un an şi-a făcut debutul pentru echipa franceză, consemnând primul pole position la a doua cursă pentru echipă. În acelaşi an a câştigat şi prima sa cursă de Formula 1.
Dacă Vettel şi Alonso îşi vor disputa titlu duminică, la „constructori“ lucrurile sunt deja clare: Red Bull este campioană mondială pentru a treia oară consecutiv, fiind cea de-a patra echipă care obţine o asemenea performanţă, după Williams, Ferrari şi McLaren.
Marele Premiu al Braziliei va avea loc duminică, începând cu ora 18.00. Calificările sunt programate sâmbătă, la aceeaşi oră.