Van Nistelrooy, prezentat astăzi la Real Madrid
0Cluburile Manchester United şi Real Madrid au ajuns la un acord în privinţa transferului atacantului Ruud Van Nistelrooy la gruparea madrilenă, unde internaţionalul olandez va fi prezentat
Cluburile Manchester United şi Real Madrid au ajuns la un acord în privinţa transferului atacantului Ruud Van Nistelrooy la gruparea madrilenă, unde internaţionalul olandez va fi prezentat oficial în cursul zilei de azi.
Potrivit sursei citate, conducerile cluburilor Real Madrid şi Manchester United s-au înţeles în privinţa lui Van Nistelrooy, în noaptea de miercuri spre joi. Pentru clubul spaniol a negociat directorul sportiv Pedrag Mijatovici. Real Madrid va plăti 15 milioane de euro grupării engleze pentru Ruud Van Nistelrooy. În altă ordine de idei, comitetul electoral al clubului Real Madrid a decis, miercuri, ca Ramon Calderon să redevină preşedinte cu drepturi depline la gruparea spaniolă, la două zile după ce a declarat că acesta este instalat provizoriu.























































