Vai de VAR-ul nostru: S-a aflat de ce n-avem arbitraj video în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Justin Ştefan, secretar general al Ligii Profesioniste de Fotbal
Justin Ştefan, secretar general al Ligii Profesioniste de Fotbal

Într-un campionat în care, anual, se plăteşte suma de 37 de milioane de euro pentru achiziţionarea drepturilor TV, procedurile implentării sistemului de arbitraj video s-au împotmolit dintr-un motiv incredibil.

La cinci ani după ce sistemul de arbitraj video a apărut într-o partidă oficială, în septembrie 2016, în meciul dintre Ajax şi Willem II din Cupa Olandei, în România, totul e blocat, din cauza neînţelegerilor existente între forurile fotbalistice.

Dezvăluirea a fost făcută de Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), în cadrul emisiunii GSP Live. „Eu speram că o să avem VAR-ul, până la începutul sezonului 2021 – 2022, dar acum nu mai sper. Primul pas e să se semneze un protocol între FIFA, FRF şi LPF, dar nu s-a întâmplat asta. Noi ne-am înţeles cu deţinătorul de drepturi, au cumpărat ei aparatura şi am ajuns la discuţia să semnăm protocolul. S-a vorbit despre şef de proiect şi voiau să pună pe cineva de la FRF. Am zis că n-are cum să fie cineva de acolo şef de proiect. Ideea asta nu funcţionează! Am zis să fie o conducere cu Deaconu (vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor) şi Pongracz (vicepreşedinte LPF), iar atunci a venit adresa că, dacă vrem să fim noi şefi de proiect, atunci să suportăm noi costurile pentru instruirea arbitrilor. Sistemul VAR e blocat, din cauza neînţelegerilor dintre FRF şi LPF“, a povestit Justin Ştefan.

De când a apărut VAR în lume, în meciurile oficiale

An Competiţie

2016 Cupa Olandei

2016 Mondialul Cluburilor

2017 Major League Soccer

2017 Cupa Confederaţiilor

2017 Bundesliga, Serie A

2018 Cupa Mondială, La Liga, Cupa Angliei, Cupa Ligii Franţei

2019 Premier League, Liga Campionilor (fazele eliminatorii)

Ce campionate obscure au deja VAR

*Egipt

*Slovacia

*Maroc

*Qatar

*Arabia Saudită

*Thailanda

*Emirate

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite