UTA Arad a învins-o pe Gloria Buzău cu 1-0, în Superligă
0UTA Arad a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 1-0 (1-0), după autogolul marcat de brazilianul Diego Ferraresso, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.
Brazilianul Diego Ferraresso (31) a trimis cu capul în vinclu, cu intenţia de a oferi mingea portarului David Lazar, potrivit Agerpres.
Valentin Costache (UTA) a trimis mingea în bară.
Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Florian Alexandru Vişan (Galaţi); al patrulea oficial: George Cătălin Roman (Timişoara)
Arbitru video: Ionuţ Coza (Cernica); arbitru asistent video: Mircea Orbuleţ (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF.