Unul dintre cei mai mari handbalişti din istoria României a fost internat de urgenţă la spitalul Floreasca
0
Handbalul românesc e în stare de şoc după ce preşedintele Federaţiei de specialitate, Cristian Gaţu a anunţat această veste.
Ştefan Birtalan, 64 de ani, a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Gaţu susţine că acesta a alunecat pe gheaţă, dar surse neoficiale pretind că fostului mare handbalist i s-a făcut rău în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRH, din cauza transplantului de ficat la care a fost supus de curând. "“A alunecat pe gheaţă şi probabil are o fractură. Eu am chemat salvarea şi l-au dus de urgenţă la Floreasca. Nu are nici o legătură cu transplantul de ficat!”, a spus Gaţu pentru www.dolcesport.ro
Birtalan a făcut parte din lotul echipei naţionale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 şi cu bronz olimpic la München 1972 şi Moscova 1980. În anii 1974, 1976 şi 1977 a primit titlul de cel mai bun sportiv al României. A marcat 993 de goluri pentru echipa României.