Ungaria - România: Steaua este egală cu Barcelona la echipa naţională
0Echipa lui Laurenţiu Reghecampf a trimis la naţionala României nouă fotbalişti, astfel încât a egalat performanţa grupării lui Tito Vilanova şi le-a surclasat pe Juventus Torino şi Bayern München.
Parcursul bun din campionatul intern şi reuşitele din Europa League au facilitat selecţionarea unei echipe întregi din lotul Stelei în vederea meciurilor cu Ungaria şi Olanda. Victor Piţurcă şi-a asigurat serviciile a nouă titulari roş-albaştri, Daniel Georgievski a luat calea reprezentativei Macedoniei iar tânărul goalkeeper Valentin Cojocaru a fost selecţionat la U18. În ciuda numărului mare de fotbalişti pe care i-a dat Steaua naţionalei, Iasmin Latovlevici nu a intrat în calculele lui Piţurcă, acesta declarând că Ştefan Radu şi Răzvan Raţ sunt prioritari în acest moment.
„Normal că mă bucur când am atâţia jucători la formaţiile naţionale. Sunt nouă fotbalişti pe mâna lui Piţi şi el îmi va ţine elevii în priză pentru meciurile din campionat“, a declarat Reghecampf potrivit Prosport.
Proaspăt revenit după accidentare, Georgievski a fost selectat în vederea meciului de vineri cu Belgia, în timp ce Cojocaru va sta între buturi în amicalul cu Statele Unite ale Americii. La nivel european, Barcelona oferă naţionalei Spaniei nouă fotbalişti, Juventus are opt jucători în echipa Italiei, în timp ce Bayern München dă şapte oameni Germaniei. Partida dintre Ungaria şi România se va disputa vineri la Budapesta, începând cu ora 21.30, urmând ca pe 26 de martie să se desfăşoare confruntarea cu Olanda, în Amsterdam.