Ungaria oferă surpriza serii în Europa: Victorie istorică în faţa Angliei, cu peste 30.000 de copii pe stadion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ungaria

Ungaria se bate de la egal la egal cu forţele fotbalistice ale continentului! Pentru că, aflată în Liga A a Naţiunilor – România e în Liga B – naţionala maghiară tocmai a debutat în ediţia 2022-2023 cu un rezultat impresionant!

Fotbalul românesc a fost mult timp peste cel maghiar, în ultimele două decenii. Acum însă, treptat, raportul de forţe pare că se schimbă uşor în favoarea ungurilor. Pentru că naţionala lor a fost la Euro 2020, de unde tricolorii au lipsit, iar acum joacă în primul eşalon al Ligii Naţiunilor, pe când România se află în „B“.

Mai mult decât atât, ungurii, atât la Euro 2020, cât şi acum, în meciul lor de debut în noua ediţie a Ligii Naţiunilor, au făcut partide foarte bune. La turneul final al Campionatului european, maghiarii au pierdut pe final cu Portugalia (0-3), au remizat cu Franţa (1-1), apoi cu Germania (2-2).

Sâmbătă seară, pe „Puskás Aréna“ (Budapesta), trupa pregătită de italianul Marco Rossi a înregistrat un succes uriaş: 1-0 cu vicecampioana europeană, Anglia. Pentru care au evoluat nume sonore, precum Kyle Walker, Alexander-Arnold, Mason Mount, Harry Kane sau Jack Grealish. Degeabă însă! Dominik Szoboszlai (21 de ani) a înscris singurul gol al meciului din penalty, în minutul 66.

Aceasta a fost prima victorie a Ungariei în faţa Angliei după 60 de ani. În plus, englezii nu mai pierduseră de la finala Euro 2020, la data de 11 iulie 2021, 0-1 cu Italia. Adică, de nouă meciuri!

În cealaltă partidă a grupei 3 în Liga A a Naţiunilor se vor înfrunta Italia şi Germania, la Bologna.

Atmosferă inedită pe stadion

Având terenul suspendat de UEFA din cauza unor manifestări rasiste ale fanilor la meciurile Campionatului European de anul trecut, Ungaria a avut, potrivit regulamentului, permisiunea de a-i lăsa pe cei mici, de până la 14 ani, pe stadion. Fiecare zece copii au fost însoţiţi de un adult. Aşa că, la partida Ungaria – Anglia au asistat peste 30.000 de copii şi vreo 3.000 de adulţi.

Chiar şi aşa, meciul a furnizat un moment controversat. Pentru că, înaintea loviturii de start, jucătorii Albionului au îngenuncheat pentru susţinerea mişcării Black Lives Matter. În acel moment, gestul englezilor a fost huiduit de cei prezenţi pe „Puskás Aréna“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite