Un sud-african a murit la Raliul Dakar
Unul dintre concurenţii la Raliul Dakar, motociclistul sud-african Elmer Symons, este prima victimă a ediţiei din acest an. El a decedat în urma unui accident suferit în timpul celei de-a patra
Unul dintre concurenţii la Raliul Dakar, motociclistul sud-african Elmer Symons, este prima victimă a ediţiei din acest an. El a decedat în urma unui accident suferit în timpul celei de-a patra etape a raliului, desfăşurată între Er Rachidia şi Ouarzazate (Maroc). Organizatorii au primit un semnal în jurul orei locale 9,16 şi au sosit la faţa locului opt minute mai târziu, dar medicii nu au putut decât să constate decesul sportivului. Symons avea 29 de ani şi participa pentru prima dată la Raliul Dakar, în calitate de concurent. El a mai fost prezent de două ori, ca membru al unei echipe de asistenţă. La ediţia din acest an, el ocupa locul 18 în clasamentul general. (M.P.)




















































