Un nume mare revine în Formula 1, după 73 de ani. A fost confirmată a unsprezecea echipă din 2026

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadillac va deveni în 2026 a unsprezecea echipă din Campionatul Mondial de Formula 1, a anunțat Federația Internațională de Automobilism, după ce un acord în acest sens fusese semnat în toamnă. Echipa americană are susținerea TWG Motorsports și a producătorului auto General Motors.

Mașinile Cadillac vor participa în Formula 1 din sezonul viitor. Foto Cadillac
Mașinile Cadillac vor participa în Formula 1 din sezonul viitor. Foto Cadillac

“Așa cum am spus în noiembrie, angajamentul General Motors de a aduce echipa Cadillac în Formula 1 a fost o demonstrație puternică și pozitivă a evoluției sportului nostru”, a spus Stefano Domenicali, președintele și directorul executiv al Formulei 1, într-un comunicat. “Vreau să mulțumesc GM și TWG Motorsports pentru angajamentul lor constructiv timp de mai multe luni și aștept cu nerăbdare să salut echipa pe grila de start din 2026 pentru ceea ce va fi un an interesant în Formula 1”, a completat acesta.

Ferrari va furniza propulsoarele

“The Athletic” a relatat că circa 300 de persoane au lucrat la proiectul a aprobare a echipei, iar Dan Towriss, directorul executiv al TWG Motorsports, a subliniat că efortul va crește. “Timp de un an de zile am lucrat alături de GM pentru a construi o fundație robustă pentru o intrare extraordinară în Formula 1. Acum, cu 2026 în vizor, după aprobarea finală din partea FIA și a conducerii Formulei 1, vom accelera eforturile noastre, ne vom extinde baza, vom lucra cu tehnologii de ultimă oră și vom continua să adunăm talente de primă mână”, a explicat Dan Towriss.

Inițial, Ferrari va furniza propulsoarele și cutiile de viteze pentru Cadillac, după care acestea vor fi produse de General Motors. Cadillac a mai avut două participări sporadice în F1, în anii '50: cursele Indianapolis 500 din 1952 și 1953.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite